Bienvenu à Monaco-Monte Carlo! Vocea feminină cu inflexiuni metalice şi accent pe ultimele silabe reverberează în staţia de metrou în care tocmai a oprit trenul care te aduce de la Nisa. E gara din Monte Carlo, o grotă superluminată săpată în stîncă. Afară, la ieşirea din subteran, rămîi pentru o secundă perplex. Peisajul e incredibil pentru ochiul neobişnuit cu munţi şi mare în aceeaşi imagine: Alpii se varsă în Mediterana, iar oraşul e construit pe verticală, în amfiteatru, în jurul celor două golfuleţe, Fontvieille şi Hercule.
Dacă prin alte locuri e un calvar să mergi pe jos, în Monte Carlo e chiar recomandat să fii pieton. Pentru că nu e foarte mare şi de pe picioare se vede cel mai bine. Plus că dacă te-ai plictisit de zona în care eşti la un moment dat, intri în prima “gaură de vierme” (din loc în loc, ascensoare publice sau scări rulante fac legătura între diverse puncte ale oraşului) şi ajungi rapid în altă parte. Traficul e infernal, în maşină îţi faci mii de draci, nu există locuri de parcare, străzi înguste, tuneluri, serpentine, “ace de păr”; dacă aţi văzut măcar o dată cursa de F1 organizată anual aici, you know what I’m talking about…
Cobori de pe vîrful muntelui spre marea care se vede printre clădiri şi palmieri undeva jos, sub puzderia de vase de toate dimensiunile şi preţurile. E partea de Monte Carlo cea mai spectaculoasă, care de fapt nici nu aparţine oraşului: cartierul de yachturi – zonă multinaţională cu bucăţi de USA, Marea Britanie, Franţa care plutesc leneşe în rada portului într-o expoziţie de lux fără vînzare.
În La Saliére, unul din restaurantele cu terasă din port (care arată normal, n-are frapiere sau scrumiere din aur) preţurile sînt chiar ok, pentru locul în care te afli: o salată – 15 euro, fructe de mare – 20, peşte/vită/pui – 25, iar cel mai scump vin e un roşu Nobile de Montepulciano din 2005 la 240 euro. Totuşi, cetăţenii nemiliardari aflaţi în pauză de masă preferă să lopăţească în caserola cu salată de fast-food pe băncile de pe cheu, cu ochii pe flota de yachturi şi gîndurile aiurea…
Îi laşi cu visele lor, treci pe lîngă heliport şi intri în Roseraie – Grădina de trandafiri a prinţesei Grace. Superamenajată, cu trandafiri de toate culorile şi panouri explicative cu păsări şi animale protejate. Ce animale credeţi că sînt pe cale de dispariţie în Monaco? Papagalii, guşterii, fazanii? Neah… Liliecii, nene!
În apropiere e stadionul Louis II care arată pe dinafară ca un mall. Nişte fotbalişti la ofertă, ceva?
Colecţia de maşini a prinţului de Monaco e vizionabilă: 105 maşini de epocă la numai 6 euro. Vizita. Rent-a-car în Monte Carlo? Avem, domnu’: Porsche Cayenne, Lamborghini şi Ferrari. De închiriat cu jumătatea de oră, s-o parchezi în faţă la Casino şi să te dai cîteva minute jupîn…
La prima vedere, public services există şi sînt chiar gratis: WCuri publice cu duşuri fără taxă (Sau or fi supravegheate video, plata cu card şi n-am văzut eu POSul?), indicatoare “Spre Defibrilator” – dacă îţi stă inima din motive de preţuri sau invidie, primul ajutor e asigurat.
Traversezi dus-întors (1 euro!) Port Hercule într-un vaporaş ecologic cu panouri solare. Cel mai bine cheltuit euro de cînd umbli prin Europa… Mărşăluieşti apoi pe Aleea Campionilor (Platini, Maradona, Ronaldo, Romario şi-au lăsat paşii pe-aici) pînă pe plaja de lîngă Grimaldi Forum. Mic contact cu Mediterana (în apă pînă la genunchi). Un contact mare e ceva mai scump: ora de skijet – 160 euro, abonamentul de ski nautic (10 ture) – 270 euro.
În fine, după ce treci prin Grădina Japoneză şi mai urci nişte scări, ajungi şi la faimosul Monte Carlo Casino. Dacă nu vii pe o bicicletă de aur sau cu trotineta încrustată cu cristale Swarovski, n-ai ce căuta pe roţi în piaţeta din faţa cazinoului: lîngă stiva de Rollsuri şi Ferrariuri, cu orice altă maşină te faci de rîs. Iar ca să intri, trebuie a) să ai bască, ăăsta… sacou şi cravată şi b) să nu porţi bascheţi, tenişi, cameră foto/video. Şi obligatoriu c): la uşă mizezi 10 euro pe 0 verde. Deh, filtru pentru curioşii sărăntoci…
Ce Bamboo, Bonsai, Turabo? Ce Fratelli? Fiţa fiţelor, fată: mi-a promis Motănel că mă duce la Monte Carlo! Mă plimbă cu liftul prin oraş, ne dăm cu vaporaşul electric de 1 euro şi facem pipi în centru gratis. Nu-i tare?
(articol publicat în Academia Cațavencu nr. 42/878 din 22 octombrie 2008)
Be the first to comment