Imediat după 9-11-le parizian, reacțiile de pe forumuri și din zona de comentarii a unor bloguri românești foarte accesate m-au îngrozit: prea multă lume care știe să citească și să scrie (exclud postacii cu creier de găină care nu depășesc nivelul m**e Steaua) condamnă dur comunitatea franceză de origine arabă pentru acțiunile criminale ale cîtorva descreierați, dorindu-și ca toți indezirabilii, musulmani sau nu, să fie deportați în masă din Europa. Ce-i mai grav, unii dintre acești comentatori ar fi ei înșiși în stare, ca replică la o glumă proastă sau o vorbă ofensatoare, să lovească și să ucidă. Bineînțeles, la nivel declarativ și sub protecția anonimatului, dar chiar și așa intenția contează, acumulîndu-se la povara de intoleranță și ură a societății.
I-aș invita pe toți acești încrîncenați să trăiască măcar o zi într-un hostel, oriunde în lume. Vor descoperi atmosfera plăcută a unui loc cu oameni foarte diverși, veniți din spații culturale extrem de diferite, dar care respectă regulile casei și pe ceilalți oaspeți, formînd o mică familie mondială. O copie la scară redusă, prin reprezentanți, a mapamondului și un model de conviețuire guvernată de legile bunului simț. Fiecare are locul lui în lumea asta a hostelului și nimeni nu atentează la patul vecinului. Am avut colegi de cameră de toate confesiunile și culorile, din Tasmania pînă în Nepal, din Sudan pînă în Peru, și m-am înțeles bine cu toți; doar eschimos n-am întîlnit, dar încă nu e timpul pierdut.
Înainte de a fi român, ungur sau turc, alb, negru sau verde, ești om. Un străin e un prieten pe care nu l-ai cunoscut încă. Dacă n-am acorda această prezumție de umanitate și ne-am feri de orice mînă întinsă, suspectînd intenții ascunse, n-ar mai avea sens să ieșim din casă. Ne-am baricada ca în scenariile SF-urilor cu zombi, alieni și sfîrșitul lumii. Desigur, pentru a trăi în armonie sub același acoperiș e nevoie de o minimă educație și de tactul de a evita subiecte sensibile: nu discuți cu un neamț despre năzdrăvăniile lui Hitler, nu-l întrebi pe un sicilian dacă are rude în Corleone. Cel puțin, nu din start, înainte de a da mîna cu el. Probabil că n-o să-ți dea nimeni în cap dacă faci dintr-astea, dar nici n-o să primești felicitări și invitații la bere.
Vă puteți imagina situația în care un evreu și un arab, un sîrb și un bosniac, un român și un ungur (na!) dorm pentru o noapte în aceeași cameră? Sună a început de banc cu final sîngeros, din seria celor cu Alinuța, dar chiar nu e: chestia asta se întîmplă frecvent prin hostelurile lumii. Și n-am auzit încă de răpiri, luări de ostatici sau altfel de violențe decît în filmul produs de Tarantino.
(articol publicat în Cațavencii nr. 3/183 din 21 ianuarie 2015)
Be the first to comment