Prima regulă de respectat înainte de a pleca pe munte este echiparea corespunzătoare. Adică, atunci cînd vorbim despre echipament, ne referim nu numai la ceea ce porți, cu ce te îmbraci și te încalți, ci și la ce iei cu tine pe munte.
Ca aspirant de munțoman, primul drum pe care îl faci nu e spre vreun vîrf sau vreo cabană, ci spre magazinul de echipament montan. Nu singur, și nu cu buzunarele goale. Împreună cu cineva de încredere, un prieten sau o rudă cu experiență pe munte, care te va sfătui ce să-ți cumperi prima dată, în funcție de bugetul disponibil. Echipamentul montan nu e ieftin. Și nu e ieftin nu (neapărat) pentru că vînzătorul vrea să cîștige mulți bani, ci pentru că e făcut din materiale de calitate (exemple: cauciucul Vibram, membrana Gore-Tex), cu proprietăți speciale. Care sînt scumpe. Un mit, celebru în cercurile împătimiților de munte, spune că mare parte a materialelor speciale din componența echipamentelor de firmă au fost inventate pentru armata americană și, pînă să se descopere altele mai performante, au fost secrete. Abia cînd le-au rămas lor mici, ca standard de performanță și grad de utilizare, au fost lăsate să intre și în circuitul comercial civil.
Cea mai importantă piesă a echipamentului montan sînt bocancii. Fiindcă mergi foarte mult pe jos, pe teren accidentat, și este esențial cu ce ești încălțat. Un bocanc bun respectă niște caracteristici de bază: are talpa rigidă și aderentă, carîmbul înalt, ca să țină ferm glezna, și este impermeabil.
Pentru că trebuie să eviți situația de a fi ud pe munte. Pe lîngă că e inconfortabil și neplăcut, există un risc destul de mare ca să te îmbolnăvești. De-aia toate hainele munțomanului sînt făcute din materiale impermeabile. Nu plecăm niciodată pe munte îmbrăcați în blugi – blugii conțin, într-o proporție mai mică sau mai mare, bumbac, care are proprietatea nedorită de a reține lichidele – se udă ușor și se usucă greu. De udat, te poți uda în mai multe feluri. Căzut, neatent, în apa vreunui pîrîu, plouat, sau, cel mai frecvent, transpirat. Transpirația e periculoasă pe munte. De două ori. O dată, pentru că te uzi și te poți îmbolnăvi, și încă o dată, pentru că pierzi apă. Ca s-o înlocuiești, trebuie s-o ai. Și ca s-o ai, trebuie s-o cari cu tine sau s-o iei de undeva. În unii munți sînt relativ puține surse de apă. De exemplu, dacă ești în creasta Pietrei Craiului și-ai rămas fără apă, pînă vine colegul trimis după ea (cel mai apropiat izvor e la o coborîre de vreo oră și jumătate, plus o urcare de cel puțin două ore depărtare), poți doar să bați mătănii și să te rogi să vină ploaia.
Nu purtăm haine groase pe munte. În condiții de mișcare aproape continuă, un cojoc este inutil: îl iei pe tine – ți-e cald și transpiri, îl dai jos – ți-e frig. Ne îmbrăcăm în straturi, stil “foaie de ceapă“, cu haine subțiri, din materiale sintetice, izolante termic: bluze de corp, tricouri de tură, cu zone perforate în spate și la subraț, polare, din fleece pufos, geacă cu glugă și fermoare pentru ventilație.
Lucrurile pe care le luăm cu noi pe munte – compacte, ușoare, durabile și funcționale – le punem în rucsac. Nu în troler sau în sacoșă; un astfel de bagaj îți ocupă o mînă și, pe munte, trebuie să ai tot timpul mîinile libere. Ca să te echilibrezi și, eventual, să te agăți de plantele, crengile, vegetația din decor, dacă te-ai dezechilibrat. Din acest motiv nu vom folosi pe munte obiecte care, în timpul funcționării, ne blochează o mînă, gen lanternă clasică (folosim una care se fixează pe frunte, așa-numita frontală, pentru că ai lumină frontal oriunde ai întoarce capul) sau umbrelă.
Dacă rămîi peste noapte pe munte, ai nevoie de un adăpost. Pînă la refugiu sau cabană, acesta trebuie să fie tot timpul cu tine, în husa cortului. Odată ce-ai spus cort, trebuie să mai spui sac de dormit și izopren – nu există unul fără celelalte. Sacul de dormit este plapuma, cearșaful, pătura drumețului; izoprenul – patul. Salteaua asta din spumă poliuretanică, izolatoare termic, impermeabilă, ușoară și rulabilă, care va fi întotdeauna agățată cu chingi de rucsac, te ferește de situația neplăcută de a dormi direct pe pămînt. Neplăcută și periculoasă, pentru că, dacă faci greșeala asta, te culci sănătos și te trezești bolnav.
Pe munte, mîncăm puțin, dar consistent. Alimente care ne plac sau cu care sîntem obișnuiți, cu aport caloric ridicat și volum cît mai mic, neperisabile și ușor de digerat. De-aia nu luăm, de exemplu, oala cu sarmale cu noi – în locul astfel eliberat în rucsac punem biscuiți, conserve, fructe confiate, miez de nucă, alune, ciocolată (pentru un boost de energie, înainte de ascensiunile solicitante).
O hidratare corespunzătoare, necesită, știm cu toții, consumul a minimum doi litri de lichide, zilnic. Dar asta în condiții normale, de activitate obișnuită și solicitare fizică medie-mică, la birou/școală, cumpărături, treburi casnice. În caz de efort și temperaturi ridicate, cantitatea necesară crește (în condiții extreme, deplasare în deșert, cu greutate în spate, ai nevoie și de 2-3 litri pe oră!). Lichidele astea fiind doar apă simplă, plată, sau sub formă de supă sau ceai. Alcoolul rămîne acasă. Consumat pe munte este doar o sursă de necazuri: diminuează atenția și responsabilitatea, reduce concentrarea, capacitatea de efort, analiză și decizie, te dezorientează și deshidratează. Singura excepție: berea de sărbătorit finalul de tură. Evident, după coborîre.
Ce nu trebuie să mai lipsească din rucsac: telefon, hartă și busolă, pelerină de ploaie, folie de supraviețuire, bandă adezivă, briceag, brichetă/chibrituri, trusă de prim-ajutor, haine de schimb, fluier, frontală, coardă. Și, eventual, cărată cu schimbul, la fel ca și cortul, o chitară, de acompaniat, la cină, cîntecele de munte cu camarazii.
Pentru că nu plecăm niciodată singuri pe munte. Mai multe pe subiectul ăsta, în episodul următor, la regula numărul 2, Coechipierii.
(articol publicat de catavencii.ro, 24 ianuarie 2022)
Be the first to comment