În călătoria de la Sevilla la Cadiz, peisajul de autostradă devine spectaculos abia cînd te apropii de orașul ridicat pe capătul unei peninsule înfipte în Atlantic, ca un pinten crescut în coasta Andaluziei, legat de capitala regiunii prin două poduri care traversează golful cu același nume, Cadiz – unul dintre ele, La Pepa, cel mai lung din Spania, un drum peste ape atît de întins încît dă senzația că te duce pe o insulă.
Ca absolut toate așezările omenești apărute pe vreun țărm, Cadizul s-a dezvoltat în jurul portului, care, de prin secolul al XVIII-lea, după ce acela de la Sevilla, de pe Guadalquivir, s-a înnămolit, a rămas principalul terminal maritim comercial între Spania continentală şi Lumea Nouă. Aici trimiteau conchistadorii vasele încărcate cu tonele de aur, argint, pietre prețioase și mirodenii jefuite din teritoriile imperiului împrăștiat peste ocean, negoțul cu coloniile spaniole din toată lumea transformînd orașul și din punct de vedere arhitectural: fiecare casă de negustor avea neapărat un turn, din care proprietarul putea supraveghea intrarea navelor în port. Încă există 126 de torres miradores în Orașul Turnurilor, chiar dacă, între timp, și-au pierdut utilitatea inițială.
Știi că ai ajuns în vechiul Cadiz după ce-ai trecut de Las Puertas de Tierra, porțile de intrare în zona medievală, o fostă fortăreață militară din care-au mai rămas azi doar un fel de arcuri de triumf peste traficul bulevardului ieșit din zona blocurilor și pătruns foarte puțin în orașul vechi, pe care îl ocolește paralel cu falezele la ocean. Centrul istoric, relativ mic, întins pe o lungime de 1,8 kilometri și o lățime maximă de 1.200 de metri, are o suprafață acoperibilă lejer într-o singură zi, cu pasul turistului curios.
Urmărind traseul galben al hărții primite la centrul de informare turistică situat în părculețul de vizavi de portul de mărfuri delimitat de trotuar cu garduri înalte din plasă metalică, în care accesul este permis doar camioanelor cu containere, o să explorezi mai întîi faleza nordică. Fie din poziția dinamică, cocoțat pe Murallas de San Carlos, zidurile de apărare împotriva dușmanilor veniți pe apă, unde tunurile sînt încă pe poziție, fie din cea statică, meditativ-contemplativă, în Jardines Clara Campoamor, grădina publică cu alei pavate cu faianță alb-neagră în stil șah, fîntîni decorative în havuz și statui ale localnicilor iluștri, de sub umbrela ramurilor a doi ficuși imenși cu tulpini multiple, care ar avea, cică, mai mult de 400 de ani.
Dintre toate bastioanele de apărare împotriva atacurilor navale, cel mai avansat în ocean e Castillo de San Sebastian, fortăreața de pe insulița legată de oraș printr-un dig de cîteva sute de metri, Paseo Fernando Quiñones, loc de promenadă și pentru romantici, și pentru fotografii care vor să pozeze Cadizul dinspre larg, fără barcă.
Opțional, după inspecția zecilor de metri de nisip umed părăsiți de apa refluxului, traseul galben continuă și pe faleza de sud, acolo unde poți fi spectatorul solitar al kilometrilor de plaje bătute de valuri, pînă cînd, undeva în spatele catedralei, o s-o iei, brusc, spre inima Orașului Vechi. Comutînd pe traseul mov, dacă nu te-ai pierdut în caroiajul străduțelor înguste, pietruite, dintre clădirile înalte, din Piața San Juan de Dios a Primăriei, cu palmieri, fîntînă arteziană și terase de la care se aud acordurile vreunui trubadur stradal și aplauze răzlețe, poți ajunge la capătul periplului în Plaza de España, la monumentul ridicat cu ocazia centenarului primei Constituții spaniole, documentul numărul 1 al națiunii semnat aici, în 1812.
Ziua se încheie în Cadiz pe fortificațiile de deasupra plajei La Caleta, cu o sticlă de bere andaluză deschisă, în așteptarea spectacolului apusului în Atlantic. În cîteva zeci de minute, soarele dispare în ocean, lăsînd locul în tablou luminii intermitente a farului instalat în Castillo de San Sebastian.
(articol publicat în Cațavencii nr. 10/652 din 13 martie 2024 și pe catavencii.ro)
Be the first to comment