Dacă pleci într-o vacanță europeană, nu-ți uita acasă, odată cu pașaportul sau încărcătorul de telefon, și simțul de orientare, mai ales cel în caz de pericol financiar iminent. O să ai nevoie de el și pentru a te feri de țepele oficiale ale capcanelor turistice din restaurantele/barurile cu prețuri nejustificat de mari, și pentru a evita poziția de victimă a vînătorii de fraieri practicate de foștii hoți de buzunare avansați în funcția de cerșetori specializați, deghizați în prestatori de servicii foarte diverse, reprezentanți ai unor asociații caritabile sau organizatori de jocuri de noroc. Nu trebuie neapărat să fie celebra alba-neagra, există și alte metode prin care poți fi tapat rapid de bani.
Inelul din Paris. Momeala asta mă aștepta s-o mușc într-o dimineață senină de septembrie: tocmai traversasem podul peste Sena de la Notre-Dame și mergeam liniștit pe trotuarul buchiniștilor, cînd, în fața mea, o tipă îmbrăcată elegant se uită, surprinsă, în jur, se apleacă și se apropie de mine cu un inel în mînă. Chipurile, tocmai îl găsise întîmplător și, pentru că fusesem martor la descoperire, mi-l oferea mie, ea mulțumindu-se doar cu vreo 50 de euro sau chiar cu două-trei hîrtii de 10, oricît aveam disponibil prin portofel. I-am propus să-l păstreze și să-mi dea ea mie niște bani, pentru că nu port bijuterii. Cu atît mai puțin inele din cupru lustruit, de care mai avea cu zecile prin buzunare.
Umbrela de la Roma. Dacă te-a prins ploaia pe Foro Traiani, în zona Colosseum-ului, e foarte posibil să te întîlnești cu omul meu, un arăbete tinerel care a apărut pronto, ca din pămînt, la braț cu o mulțime de umbrele, chiar lîngă copacul sub care mă adăpostisem. Nimic de zis, băiatul era în locul potrivit, la momentul potrivit, dar cerea 5 euro pe o umbreluță cu spițe subțiri pe care o rafală de vînt ceva mai puternică ți-o întoarce pe dos ca pe-o șosetă. Chiar dacă am negociat cu el la sînge și i-am dat doar 2 euro, socotind că fusese luată en-gros de la chinezi cu 50 de cenți, tot se cheamă c-a avut profit 300%. Asta dacă nu le-a achiziționat în fugă de pe vreo tarabă nesupravegheată, caz în care orice sumă primită se cheamă că e profit maxim cu zero investiții.
Șnurul roman. Tot la Roma, dar la intrarea în curte la Castel San Angelo, un Michael Jordan cu un zîmbet strălucitor desfășurat pe toată fața îți leagă de încheietura mîinii un șnur din ață multicolor (free, man!). Ca apoi să se țină scai după tine ca să ajuți cu niște bănuți mișcarea de eliberare a rinocerilor din Africa, sau ceva. În care acest ceva e mișcarea sa de eliberare din foame.
Grăunțele din Milano. În Piața Domului, un văr al lui Jordan de la Roma se apropie de tine, în timp ce admiri porumbeii, și-ți toarnă amabil în palma pe care ai făcut greșeala s-o deschizi cîteva grăunțe. După modelul patentat de individul din paragraful precedent, o deschide și el pe-a lui, și nu mai scapi de insistența cu care te urmărește prin piață fără să-i donezi cîțiva euro pentru nu-ș’ ce azil de copii / grădiniță de bătrîni. În care stă chiar el, pe seama naivilor care-i pică în plasă.
Ghidul din Istanbul. În față la Moscheea Albastră, un binevoitor se oferă, într-o engleză decentă, să te bage înăuntru gratis și să-ți explice ce poți citi și singur pe panourile informative. Bineînțeles că intrarea în moschee e liberă și desigur că serviciile lui vin la pachet cu o notă de plată. Eu am scăpat rapid de el arătîndu-i legitimația de ghid și întrebîndu-l dacă nu vrea să-l ghidez eu pe-acolo.
(articol publicat în Cațavencii nr. 49/332 din 13 decembrie 2017 și pe catavencii.ro)
Be the first to comment