Într-o marți după-amiază de toamnă călduță, umblam brambura prin Edinburgh, cu gîndul la o bere rece, și, coborînd de la Calton Hill, pe strada care se intersectează cu Royal Mile în fața Palatului Holyroadhouse, găseam și locul cel mai potrivit s-o beau: Studio 24, un club de metale decorat cu niște schelete la intrare, pe post de lampadar. Ghinion, însă: stabilimentul avea obloanele trase pentru cîteva zile, urmînd să deschidă abia în week-end. Am fost nevoit, deci, să-mi reportez setea vreo cîteva ore, pînă la berea din Bannerman’s Rock & Whisky Bar, în care am ajuns la recomandarea recepționerului-rocker de la hostel.
De la Edinburgh Backpackers (amănunte despre poziție, preț, ambianță, în viitorul sezon de hosteluri găzduit de rubrica de spații de cazare), nu faci mai mult de cinci minute pînă pe Cowgate, strada paralelă cu Royal Mile. Oarecum ascuns sub South Bridge, pub-ul ăsta rock în formă de U, cu bar pe centru, pereți placați cu piatră, pentru un aspect studiat de grotă, și mobilier din lemn/piele vopsit în culori închise, e micuț (nu-i nevoie de prea multă lume înăuntru ca să dea senzația de plin), intim, și te primește cu o atmosferă prietenoasă.
Cît am băut niște Edinburgh Gold, o ale locală de 4,8 % (agresivă pentru buzunarele românești: 3,70 lire pint-ul), plantat pe un scaun de bar, în colțul tejghelei, m-am conversat cu vecinul, Ron, un localnic fan Heart of Midlothian, pe teme diverse, de la fotbal la cronica CD-ului barului, Under the Bridge, volume 11 (gratuit, pentru clienți), o selecție de piese ale trupelor undergound care au concertat în ultimul an în Bannerman’s. După ușa foarte izolată fonic, pe scena din încăperea alăturată, în care, în seara aia, trebuia să donezi 14 lire ca să asiști la concertul Hanzel und Gretyl, trupa americană de extreme metal anunțată cu cretă, pe tabla de sub firma de la intrare. Bugetul nu mi-a permis, însă, să mai intru decît în buda ca de navetă spațială, îmbrăcată complet în inox.
Cu ceva timp înainte de hotărîrea aia grea, finală, de plecare, o tipă foarte drăguță, reprezentanta unor turiști italieni (ghida?), ne-a rugat pe toți cei așezați la tejghea, în fața barului, să le permitem să facă o poză cu noi. Deci, dacă vedeți pe rețelele de socializare, într-o poză de grup din Bannerman’s, un scoțian care se scobește prin buzunare ca să-și mai ia o bere, ăla sînt eu.
(articol publicat în Cațavencii nr. 49/229 din 9 decembrie 2015)
Be the first to comment