La Lofen, terasa din Utrecht de care e vorba în episodul de astăzi, am ajuns complet întîmplător, împreună cu un cuplu de backpacker-i australieni super-simpatici. Stăteam cu toții la hostelul lui Theo, în Alem, cîteva zeci de kilometri distanță de Utrecht; eu, de o săptămînă, Ian și Kokie, de vreo lună. Plecați într-o călătorie tipic australiană, de un an în jurul lumii, se blocaseră aici, îndrăgostiți de Olanda, și aveau grijă de hostel, cît era Theo plecat. Și Theo, ghid turistic la o agenție din Utrecht, era cam tot timpul plecat.
În sîmbătă aia, Theo ne-a luat și pe noi la Utrecht: el avea niște treabă la un tîrg de turism din complexul expozițional Jaarbeurs, noi n-aveam nici o treabă. Veniserăm doar pentru mici cumpărături și o porție de sightseeing. L-am lăsat, deci, cu standurile lui virtuale și am plecat să facem niște turism veritabil. După ce ne-am săturat de exteriorul Utrecht-ului, de străzi vechi, pavate cu macadam, clădiri cu geamuri mari, biciclete și canale, am pășit sfioși și în interior. În vreun muzeu, zici? Nu, n-ai ghicit: mai întîi într-un coffee shop, pentru un kit de ciuperci mexicane, de care australienii erau foarte interesați cum ar trebui să le consumi safe, fără să intri în panică. Sau să dai colțul. Și apoi într-un supermarket, pentru ca Ian să-și completeze stocul de rom cu două sticle de Captain Morgan, iar eu să-i cumpăr un cablu audio-video proiectorului lui Theo, la care aveam să vedem în seara aia niște desene animate foarte amuzante.
La un moment dat, ne-a luat foamea: am devorat fiecare cîte un cornet de cartofi prăjiți cu maioneză (porția medie, aia de 2 euro, e arhisuficientă chiar și pentru cei care au munchies), la măsuța unui fast-food stradal. Apoi, logic, ni s-a făcut sete de o bere. Pe care am găsit-o pe terasa cafenelei-restaurant Lofen de lîngă turnul domului, un loc foarte fain, în care domnul care citește ziarul la un ceai și cuplul care-și aliniază ceștile de cafea cu bolul cu lumînare de pe masă coabitează natural cu gașca de amici ieșiți la bere. Am băut o halbă de Palm, parcă (de mai multe n-a fost timp – a sunat Theo și ne-a dat adunarea la mașină), care nu mai știu cît a costat.
De altfel, dacă vrei să faci reconstituirea traseului nostru prin Utrecht, nu cred că mi-aș mai aminti să te îndrum spre coffee shop, supermarket și fast-food, dar ca să ajungi la Lofen, n-ai nevoie de adresă (bine, stai să intru pe Net: Domplein, 17, na): o găsești ușor, ghidîndu-te după turnul catedralei, care e vizibil cam din orice punct al orașului. Cu excepția coffee shop-urilor.
(articol publicat în Cațavencii nr. 49/127 din 11 decembrie 2013)
Be the first to comment