Știu cel puțin un român a cărui destinație de azi e Saint-Étienne: Bănel Nicoliță, ex-stelistul proaspăt legitimat la AS Saint-Étienne, după multe transferuri ratate pe la alte cluburi europene și rugăminți cu lacrimi în ochi la nea Jiji. După ce aseară a arat la propriu lateralele terenului de pe Național Arena și a amenințat cu cîteva centrări plasmele agățate de tavanul stadionului ca, pe vremuri, geamurile vecinilor din Făureiul natal, simpaticul fotbalist-maratonist s-a înhămat imediat la bagaje și a băgat o cursă pe partea dreaptă pînă la Otopeni. Pentru a ajunge cît mai repede în fața porții cantonamentului unde noua sa echipă se pregătește pentru meciul de duminică, din Ligue 1, cu campioana Lille.
Sper că Bănel a fost băiat isteț și s-a lipit de un zbor moca pînă la Paris cu lotul Franței; nu de alta, dar din România nu există cursă directă pînă la Saint-Étienne, cel mai apropiat aeroport din zonă, legat fără escală de București, fiind Lyon. De unde mai donezi cîteva zeci de euro unui taxi pentru cei 60 km pînă la destinație.
La Saint-Étienne am ajuns complet întîmplător. Și tot după un transfer ratat: acum vreo cinci ani, eram în TGV-ul Paris-Marseille – mă duceam la Grenoble și trebuia să schimb la Lyon. Din cauze obiective (discuții interminabile cu o franțuzoaică drăguță și inteligentă), n-am mai schimbat: pînă m-am dezmeticit eu că trebuie să cobor, trenul și-a văzut de drum și m-a depus abia pe peronul următoarei stații, Saint-Étienne Châteaucreux. Ei, nu-i nimic, iată ocazia perfectă de a vedea orașul, mi-am zis. E drept că, între două trenuri, n-a fost timp decît de o plimbare scurtă, pe niște străduțe în pantă, pînă în centru și de o bere (scumpă) la o terasă de lîngă gară.
(articol publicat pe catavencii.ro, 7 septembrie 2011)
Be the first to comment