New York Pub – The Garden. O seară pseudo-americană cu decoruri autentic românești

New York Pub – The Garden, Galați. FOTO: Grig Bute, Ora de Turism
New York Pub – The Garden, Galați. FOTO: Grig Bute, Ora de Turism

Unde: Nu, nu chiar în Manhattan, ci ceva mai aproape: în Galați, pe strada Domnească, la nr. 98. Nu întrebați ce căuta Nocturnul pe-acolo; OK, dacă întrebați, era în vizită la un văr venit din Canada într-o scurtă vacanță în România, care îl invitase la o întîlnire de bere și update-uri diverse. Și pentru că gălățeano-canadianul n-a găsit în oraș Toronto Pub, și-a călcat pe inimă și a hotărît să treacă granița la vecini, în New York Pub – The Garden, o terasă nou-nouță, proaspăt deschisă la începutul verii.

Cine: La ora la care au intrat pe poarta stabilimentului oamenii noștri și perechile lor (sfîrșit de după-amiază – început de seară), era relativ puțină lume pe la mesele de sub plasma imensă, atîrnată de stîlpul central, sau lîngă panoul de darts de pe peretele intrării la budă. Probabil că pentru clienții fideli ai terasei, conform fusului orar și fițelor locale, era încă ora prînzului.

Ce/Cît: Fetele și-au luat niște cocktail-uri foarte colorate (9 lei), iar băieții s-au decis pentru niște Holsten nefiltrată (7 lei), deși tare și-ar mai fi dorit să-și tragă și ei un dozator de bere pe masă, ca vecinii de alături, care încinseseră în jurul recipientului o dezbatere destul de aprinsă, în care șansele de calificare a Naționalei la baraj se amestecau cu cele pe care unul dintre ei le are să marcheze la o anume Geta.

Muzică: Subțire, de vară; în surdină, suficient de încet, cît să nu acopere conversațiile româno-canadiene, dar potrivit de tare, cît să nu se audă chiar tot ce are Geta în palmares. Cîteva beri mai tîrziu, terasa s-a animat și gașca se pregătea deja pentru karaoke, dar cum Nocturnul n-avea vocea la el, cam ăsta a fost semnalul de plecare. Ieșind din scenă pe sub imensa firmă din lemn atîrnată cu lanțuri de cadrul porții, titularul rubricii a rămas în cap cu o replică nerostită: în New York, pe 98, Gentlemans Street, există cumva Braseria Galați – Grădină de Vară?

WC: Neremarcabil. Și calificativul ăsta, la toalete, ca și în cazul arbitrilor de fotbal, e de foarte bine. Practic, un compliment mai tare nu există.

(articol publicat în Cațavencii nr. 35/113 din 4 septembrie 2013)

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.