În culoarul Rucăr-Bran, pe o culme înconjurată de munți, iese în calea călătorului ostenit de pe DN 73 Vila Dealul Sasului, o pensiune de trei stele care a împrumutat numele locului:…
Locul: Dealul Sasului, din regiunea istorică a Muscelului. Pentru cei interesați, adresa administrativă actuală, la care aduce poștașul biciclist e-mail-urile, este: satul Podu Dîmboviței, comuna Dîmbovicioara, județul Argeș. La cea geografică, ar mai fi de precizat altitudinea – conform aplicației GPS, aproximativ 1.015 metri. La care se mai adaugă încă vreo zece, dacă ai ieșit cumva în balconul camerei de la etajul 3, ca să admiri un peisaj montan excepțional, de hartă fizică 3D: cum te uiți, în stînga, ai vedere directă către vîrfurile Făgărașului, chiar în față, spre cele ale masivului Iezer-Păpușa, în partea dreaptă, către creasta Pietrei Craiului.
Dotările: Ceva mai sus de platoul clădirii principale e anexa specială a pensiunii, stîna turistică în care li se servește pofticioșilor amatori un brunch cu produse din ferma proprie. Cine vrea să vadă întreaga panoramă a munților, completată cu piscurile Leaotei și Bucegilor, mai are de urcat un pic coasta pînă la troița construită de proprietarul pensiunii, chiar în zona fostelor tranșee din primul război mondial, în memoria ostașilor cunoscuți sau necunoscuți care au însemnat cu oasele lor linia frontului. Unul dintre cei cunoscuți e locotenent-colonelul Gheorghe Poenaru-Bordea, cel dintîi ofițer român căzut, în august 1916, în luptele din această zonă, eroul care are și un monument dedicat, chiar în fața pensiunii, la intrarea în parcare din șosea.
Oamenii: Toate reperele astea mi le-am luat, după formalitățile de cazare, cu ochiul interesat al munțomanului revenit în niște locuri învecinate turelor de Iezer sau Crai de odinioară (nu departe, la Cabana Cascoe, am făcut și un revelion cu gașca, acum, ăhă-hă-hă, aproape douăzeci de ani). De data asta eram doar pasagerul de autocar al grupului de ghizi plecat de la București și ajuns aici, în ultimul week-end din februarie, ca să sărbătorească (pe stil vechi, adică o săptămînă mai tîrziu) Ziua Internațională a Ghidului de Turism. Prima surpriză pregătită de Costin, organizatorul deplasării, în complicitate cu gazdele, a fost întîlnirea cu niște localnici ceva mai deosebiți: Raluca, de la centrul de informare turistică Dîmbovicioara, o fată inimoasă care promovează experiențele turistice autentice, a reușit să mobilizeze la o șezătoare ad-hoc cîteva dintre doamnele satului cu aptitudini artistice, de la cusut și sculptură în lemn la cîntat doine doar de ele știute, îmbrăcate în portul popular specific zonei – costumul de Muscel, considerat de specialiști cel mai frumos din țară, datorită firelor de aur și argint adăugate broderiilor iei sau cămășii tradiționale. Se spune că Regina Maria avea 16 costume muscelene în garderobă, mai valoroase decît orice invenție textilă a caselor de modă pariziene ale vremii.
Ambianța: Așa au început serbările de ziua profesiei, cu o poveste despre haine de colecție și un cîntec de cor feminin local. Au continuat cu un țoi de palincă de la beci, lîngă pastrama de berbecuț și bulzul ciobănesc copt pe plita sobei, după o rețetă veche, și s-au încheiat cu dansuri populare și artificii naturale, din scîntei de cetină aprinsă, la focul de tabără făcut în zăpada încă mare de lîngă pensiune.
A doua zi, ne-am întors la muncă. Din programul excursiei n-aveau cum să lipsească vizitele de documentare la obiectivele turistice ale zonei, cele la care ajung oaspeții de la Dealul Sasului și viitorii noștri turiști: ruinele Cetății Oratia, presupus ridicată pe timpul stabilirii cavalerilor teutoni în Țara Bîrsei (niște resturi de ziduri semirestaurate, pe care pare că s-a turnat proaspăt beton) și la Peștera Dîmbovicioara, prin cheile rîului cu același nume, care a săpat în stîncă un relief superspectaculos. Înainte de întoarcerea acasă, a mai fost timp doar de un popas la vecinii din Nămăiești. La herghelia 7Cai, pentru un tur al împrejurimilor satului, călare. Dar, despre această aventură ecvestră, mai multe amănunte săptămîna viitoare.
(articol publicat în Cațavencii nr. 10/753 din 11 martie 2026 și pe catavencii.ro)
Be the first to comment