“Burghezii de lux” Steffy şi Marian, plecați de dimineață din Luxemburg, tocmai au parcat în faţa ușii: Hai, man, nu eşti gata? Ba da! Salach, Göppingen, Stuttgart, rămîneți cu bine! Abia am apucat să-mi arunc rucsacul în portbagaj, că am și decolat pe Autobahn: Marian a instalat ultimul Need for Speed pe computerul de bord și o arde cu 200 km/h, pe ultima bandă, spre Hamburg.
E aproape 11 p.m. și trei călători obosiţi coboară din mașină, undeva în vestul orașului, pe lîngă gara Altona. La două străzi distanţă (abia aici am găsit loc de parcare) de casa lui Sven, un IT-ist nonconformist, la vreo 30 de ani, care ne întîmpină, desculţ, în uşa clădirii vechi, cu trei etaje, la al cărei parter e apartamentul său de două camere. Intrăm. În casă e vraişte, ca după o explozie, şi miroase a fum. De ţigară. Inclusiv în baie. Într-un colţ al camerei care e și sufragerie, și birou, și sală de mese – peste tot, sînt semănate doze de bere (goale), cutii de pizza (parțial goale) și scrumiere (pline) –, are sediu un terrarium luminat discret, în care locatarul, un șarpe vărgat, roșu cu galben, stă ascuns şi “probabil, se bucură că va mînca şi altceva decît şoareci”, după cum ne spune, privindu-ne cu un fals aer malefic și un zîmbet în colțul gurii, stăpînul.
Dacă te uiţi în dicţionar, la “burlac” e poza lui Sven: gazda noastră face parte din clasicul gen al celor care mănîncă dimineaţa cafea şi seara bere, pentru care bucătăria e Area 51, iar frigiderul locul în care îţi ţii pantofii. Cu toate astea (sau, mai bine zis, tocmai de-aia), tipul ne este foarte simpatic. Și, se pare, e reciproc, pentru că se bucură vizibil că nu sîntem ca oaspetele său anterior, un japonez care, după ce a făcut duş şi s-a schimbat tacticos (şi-a pus pînă și chiloţii pe umeraş), s-a aşezat cuminte pe canapea, privind în gol şi răspunzînd monosilabic la întrebările gazdei: – Do you want to show you around? – No, thanks! – OK… – Do you want something tot eat? – No, thanks! OK… – Do you want a beer? – No, thanks! – OK…
Deşi rupți de oboseală, după o zi în care am parcurs aproape o mie de kilometri, nici nu știu cînd a trecut noaptea, înșurubați într-o petrecere în pijama care s-a prelungit pînă spre dimineaţă. Chef cu palincă (firewater from hell, Sven dixit) şi bere luxemburgheză Bofferding, bancuri româneşti și nemțești traduse/adaptate în engleză, acrobaţii cu un şarpe, din fericire, neagresiv (nici acum nu știu dacă era veninos sau nu), paralizat, probabil, de curajul acestor oaspeți anesteziați de alcool. Plus alte giumbușlucuri, de care ne-am minunat, a doua zi, zappînd printre pozele de pe cameră.
(articol publicat în Cațavencii nr. 46/124 din 20 noiembrie 2013 și pe catavencii.ro)
Be the first to comment