Distrugeţi Gura Portiţei!

Săptămîna asta vom distruge cu grijă un loc pe care boemii îl pot încă numi vechea Vama Veche. Sau – conform algoritmului împrumutat din algebră, vechi plus vechi egal nou -, Vama Nouă. Doamnelor şi domnilor, Gura Portiţei! O limbă de pămînt între buze umede de lac şi mare, la graniţa Deltei cu nordul extrem al litoralului, mult dincolo de proaspetele vedete Corbu şi Vadu.

Deşi, după formă, acest articol sună extrem de actual, cordial şi amical şi pare o invitaţie la Gura Portiţei, el nu e chiar o invitaţie. De altfel, de-aia l-am şi păstrat pentru finalul sezonului, ca să uitaţi de el pînă la vară!

Cum ajungi

De amatorii de plimbări cu jeep-ul şi ATV-ul pe plajă ne despărţim la Jurilovca: toată lumea se descalţă de maşini în parcarea de la marginea lacului Goloviţa şi se mută cu tot cu Gigel şi căţel pe vaporaşul care traversează cei 16 km de apă de trei ori pe zi. Dacă tocmai l-aţi pierdut, nu disperaţi: taximetriştii lipoveni sar pe voi ca la aeroport. Doar că aici se merită să le accepţi oferta – te duc dincolo la acelaşi preţ (25 ron/om), dar mult mai rapid. După un sfert de oră de rodeo pe o şalupă nărăvaşă cu 60km/h, descaleci la Portiţa.

Unde stai

Odată vărsate bagajele pe debarcader, începeţi să le căraţi pe rînd spre cazare, exact ca în celebra problemă cu lupul, capra şi varza (bărbaţii nu trebuie să rămînă cu berea, copiii cu desertul şi femeile cu portofelul). Cum, care cazare? La alegere, stimaţi ascultători: vilă, căsuţă din lemn sau beci lîngă care pui cortul. Adică, una dintre gropile deja săpate, pe care o alimentezi cu apă din mare şi – voilà! – ai şi frigider. Care, în paranteză fie spus, funcţionează cel mai bine peste noapte.

Apropo de noapte, mare grijă unde puneţi cortul; dacă e mai departe de plajă şi mai aproape de cîmp, s-ar putea să vă facă o vizită mistreţul cu colţi de argint. Sau vărul lui, mistreţul galben al celor de la Timpuri Noi. Şi nu, nu doar în vis.

Ce-i pe-acolo

Lume relativ puţină şi scuturată (accesul exclusiv pe apă e un filtru nu numai pentru jeep-uri, ci şi pentru fiţe), plajă curată cu nisip fin, apă mică pînă departe în larg, fără pietre şi alge, tone de scoici, sute de pescăruşi. Hmm, sună prea bine să fie adevărat! Staţi, că n-aţi văzut totul: sală de forţă pe plajă neutilizată (semn bun), tractoraş pentru bagaje şi gunoaie (nu în acelaşi timp), wc şi duşuri gratis.

Singurele locuri în care ai ce face cu banii sînt două terase şi un bar pe plajă, cu unic proprietar şi deci, aceleaşi preţuri (3 ron paharul de bere, şefu’!). Monopolul ăsta îţi oferă delicioasa ocazie de a da peste o specie rară de chelneri comunişti tineri (!) plictisiţi, aroganţi şi la program de gravide, cu pauze lungi şi dese (11.30-12.30, 17-18.30). Să nu ziceţi că nu v-am spus: dacă nu v-aţi adus provizii, încercaţi să nu vi se facă foame după orele 22 (Pe la 22.03 fix, am încercat să mănînc o ciorbă şi mi s-a arătat ceasul). Singura soluţie e să fiţi specialist în pescuit de noapte. Şi bucătar la lanternă sau amator de sushi.

Nu ştiu cît de mult e Vama aia de odată. Ce ştiu sigur e că nu-mi doresc să se mai găsească cineva care să salveze şi Gura Portiţei.

P.S. A, cît pe ce să uit: rugaţi-vă ca vîntul să bată dinspre mare. Nu cred că vreţi să faceţi cunoştinţă cu ferocitatea ţînţarilor de Portiţa.

(articol publicat în Academia Cațavencu nr. 38/926 din 23 septembrie 2009)