Dacă ai urmat recomandarea de data trecută și ai ajuns în Ammouliani, probabil că, după cîteva zile de leneveală pe plajă, o să treci pe modul activ și o să te îmbarci pentru o croazieră în zonă. Așa că nu se poate să nu treci și prin Ouranopoli, orășelul aflat peste baltă, pe peninsula Athos, care e stație aproape obligatorie pentru fiecare vaporaș care plimbă turiști între insule. Pentru că aici mai există potențiali clienți, vreo oră și jumătate, cît echipajul încearcă să-i convingă să urce la bord, ai timp de un scurt city broke.
Prea multe n-ar fi de făcut/văzut în tîrgușorul de vreo mie de oameni care e, practic, doar un port cu localitate. Majoritatea pasagerilor coborîți de pe vas se vor opri pentru o cafea sau o bere (nu mai multe, e încă dimineață) la una dintre terasele de lîngă debarcader sau vor colinda magazinele de suveniruri religioase alăturate. Restul pot urca (2 euro) în turnul bizantin (1344) de pe țărm, ca să vadă lumea de sus și niște coifuri de cupru persane vechi de 2.500 de ani, sau pot umbla bezmetic pe cele cîteva străduțe pietruite, care, cu cît te îndepărtezi de mare și de așa-zisul centru, se golesc de case și se transformă în poteci ceva mai largi pe dealurile aride din jur.
Plictisiți de shopping și tavernăreală, am valorificat informația de pe harta-panou de lîngă turn și am pornit per pedes apostolește, vreun kilometru jumate de drum de țară prăfuit, printre măslini, într-un scurt pelerinaj la niște ziduri pe colină deasupra ruinelor Mănăstirii Zygou, al doilea obiectiv turistic din Ouranopoli. Contra a doi euro donați unui nene dintr-o baracă, respectiv, fluturarea legitimației de jurnalist, am primit acceptul să vedem interiorul amenajat cu podeț de sticlă și balustrade din inox (nimic spectaculos, niște resturi de pereți și cîteva bucăți de mozaic vechi de o mie de ani) și sfatul să nu urcăm la cetate pentru că, mai nou, a fost cucerită de șerpi. Cîteva zeci de metri mai încolo, e granița care desparte Grecia laică de statul monastic Muntele Athos, un Vatican ortodox mult mai selectiv cu vizitatorii, total interzis femeilor, în care n-am încercat să testez dacă poți trece fără viză.
Reveniți în port, ne-am amestecat iarăși cu lumea pestriță – pescari locali, turiști și călugări (printre bărboșii în straie negre înhămați la sarsanalele cu provizii sînt destui români) –, care aștepta pe cheu îmbarcarea: de aici pleacă și cursa de navetiști spre Muntele Sfînt, un vas mai mic și mai spartan în dotări decît vaporul cu trei punți al cucernicilor amatori de turism ecumenic. Croaziera spre Muntele Athos, o umbră alburie la orizont, la limita nuanțelor de albastru deschis/închis dintre cer și mare, durează vreo patru ore dus-întors; de uscat vasul se apropie doar pînă la cîteva sute de metri (pentru a acosta îi trebuie un permis special eliberat de Dumnezeu, prin trimișii săi speciali pe pămînt), detaliile mănăstirilor cocoțate pe versanții abrupți fiind vizibile doar prin binoclu sau pe zoom-ul camerelor. În afară de a te holba la fortificațiile cu multe niveluri și dependințe, a căror imagine se bate în capul tău cu cea clasică de mănăstire, și de a asculta explicațiile în șase limbi și românește ale megafoanelor navei, singurul lucru pe care îl mai poți face e să dai de mîncare pescărușilor care urmăresc siajul, pescuind cu dexteritate din zbor bucățile de pîine aruncate de pasageri.
P.S. La întoarcerea la cazare, dacă e timp, du-i pe copii la parcul tematic Aristotel din Stagira (din drumul spre autostrada Alexandroupoli-Salonic, faci stînga în Stratoni și urci cu șoseaua vreo 10-15 kilometri), pentru o lecție de fizică aplicată în aer liber. Statuia grecului antic care, pe lîngă filosofat, și-a găsit timp și pentru a observa natura și a inventa diverse instalații experimentale patronează mîndră două parabolice emițătoare/receptoare de sunete între ele, un ceas solar, cîteva discuri care, rotite, creează iluzii optice, niște penduluri, o mostră de lentilă cu care, cică, inventatorul a ars pînzele corăbiilor inamice și două lunete moderne care aduc aproape de ochi golful Ierissos. O legendă modernă zice că, pe vreme bună, prin ele se văd chiar unele mănăstiri de la Athos.
(articol publicat în Cațavencii nr. 39/374 din 3 octombrie 2018 și pe catavencii.ro)
Be the first to comment