Să vizitezi Florența, capitala Renașterii, orașul poeziei lui Dante, al picturilor lui Botticelli sau al sculpturilor lui Michelangelo, dar și al sinistrului inchizitor Savonarola sau al perfidului diplomat Machiavelli, e o misiune de durată: nu poți respecta un program strict, în care ai alocat inginerește unități de timp pentru fiecare statuie sau tablou, măsurînd emoțiile în minute. Take your time, nu te grăbi, altfel n-o să înțelegi mai nimic din acest oraș fabulos.
Între medievalele ziduri-copertă ale cetății, fațadele clădirilor Florenței sînt ca paginile unui manuscris vechi, pe care un ochi interesat poate citi capitole întregi de istorie, arhitectură, artă universală. Majoritatea construcțiilor importante sînt ctitorii ale Familiei Medici, celebrii conducători din perioada florentină de aur, 1300 fără ceva – 1500 și ceva, ai căror florini (valuta paneuropeană a acelor vremuri, un fel de euro avant la lettre) au finanțat de la proiecte de palate, biserici și monumente ornate cu sculpturi/picturi ale maeștrilor epocii pînă la războaie, expediții de descoperire de noi teritorii și bugete fantasmagorice ale Papalității.
Plecat de la Basilica di San Lorenzo și capela unde sînt îngropați cam toți Medici-i, ajungi, dacă nu te-a călcat vreo trăsură sau vreun scuter, în fața “Porților Paradisului”, ușile decorate de Ghiberti ale Duomo di Firenze, impozanta catedrală din centru. După ce ai driblat o statuie îmbrăcată în alb care cerșește insistent să-ți pozeze pentru o monedă, te oprești să le admiri pe cele adevărate din Piazza della Signoria (nu te entuziasma, însă, prea tare: aproape toate sînt doar replici ale originalelor care te așteaptă să le vezi în interiorul muzeelor orașului, pe bani buni; de exemplu, alături, la Galleria degli Uffizi, intrarea e 11 euro, plus încă 4, pentru rezervarea telefonică care te avansează de pe ultimul pe primul loc al cozii kilometrice). Într-un tîrziu, te desparți de David al lui Michelangelo, aflat în față la Palazzo Vecchio, și continui traseul pe sub Corridoio Vasariano, bulevardul privat al Medici-lor, construit la etajul clădirilor de către Giorgio Vasari, care pleacă de aici, traversează Ponte Vecchio, faimosul pod peste Arno flancat de vitrine cu bijuterii, și se oprește în Palazzo Pitti, fosta reședință a aceleiași celebre familii. Cine știe cîte alte coridoare și pasaje secrete n-o mai fi meșterit Vasari prin oraș pentru uzul exclusiv al lui Don Lorenzo sau Don Cosimo?
Pe tot acest parcurs, te vei simți garantat în Agonie și extaz. Extaz, la vederea atîtor locuri istorice despre care doar ai citit. Agonie, pentru că înaintezi lent prin hoarda de turiști care circulă haotic și comentează sonor fiecare pietricică.
Dar există și locuri mai puțin circulate: aleile lăturalnice din Giardino di Boboli, imensa grădină-parc din spatele palatului Pitti, de exemplu. După ce te-ai odihnit nițel pe-o bancă, iei la urcat Rampe di San Niccolò, treptele colinei pe care se află Piazzale Michelangelo și o altă copie a lui David. De aici, de sus, ai o imagine de ansamblu a orașului; din marea de acoperișuri cărămizii se detașează clar podurile peste Arno, siluetele turnurilor Palazzo Vecchio și Campanile di Gioto, precum și Cupola del Brunelleschi a Domului.
Două ponturi:
*Verificați dacă Palazzo Strozzi are în ofertă vreo expoziție interesantă (eu am prins una cu desenele, telescoapele și modelele cosmologice ale părintelui astronomiei moderne, localnicul Galileo Galilei, la doar 10 euro).
*Dacă sînteți în căutarea unui anumit gen de rarități, la tarabele din zona Ponte Vecchio, printre cupe cu gelato și alte specialități toscane, veți găsi încă la vînzare, pe lîngă tricoul cu Omul Vitruvian al lui Leonardo da Vinci, și pe cel al Fiorentinei, cu numele lui Mutu, de pe vremea cînd Adi era fotbalist.
(articol publicat în Cațavencii nr. 31/58 din 8 august 2012 și pe catavencii.ro)
Be the first to comment