Pe la începutul lunii iunie, am fost invitat de colegii din FIJET (Federația Internațională a Jurnaliștilor și Scriitorilor de Turism) Serbia într-un press trip în Voivodina de Sud și, pentru patru zile, m-am alăturat echipei de ziariști de școală veche, categoria 60+, din fostul Commonwealth iugoslav – sîrbi, croați, bosnieci, sloveni, macedoneni, plus un slovac –, în care doar noi, cei trei români (eu și clujenii Florentina și Bogdan), mai reduceam media de vîrstă.
Excursia de presă a început într-o joi după-amiază, cînd autocarul în care ne îmbarcaserăm la Pancevo a ajuns în Bela Crkva. Da, dacă încerci să pronunți numele ăsta, limba se împiedică în aglomerația de consoane: din gura localnicului se aude Bela Țîrcva, dar nu-i nevoie să te chinui, e suficient să-i spui Biserica Albă. Așa cum îi spun și mulții români din zonă (granița cu România e niște kilometri mai încolo) și cum citești și pe plăcuțele bilingve. Mai exact, excursia a început după prînzul la un restaurant pescăresc din Stara Palanka, sătucul de cîteva case limitrof, cu o plimbare pînă la punctul de belvedere de la întîlnirea Carașului și a Nerei cu Dunărea, fix în locul în care fluviul intră la noi în țară: Baziașul e peste apă, pe malul celălalt.
De ce-ar veni cineva în Bela Crkva? Principala atracție turistică a orășelului de aproximativ zece mii de locuitori, care are o stradă principală cu clădiri baroce, o catedrală romano-catolică, trei biserici ortodoxe (rusească, sîrbească, românească) și un mic muzeu de istorie, sînt cele cîteva lacuri din proximitate. În lipsa ieșirii la mare, sîrbii și-au amenajat în jurul lor o simulare de stațiune de litoral, un fel de Mamaia bio, de țară: plajă cu nisip, șezlonguri și umbreluțe, trambuline, hidrobiciclete, bazin de polo, discoteci, terase cu pivo, mă rog, cam tot ce trebuie pentru a ademeni în vacanță aici înotători, pescari (pentru cei interesați, taxa de pescuit e 500 dinari, adică un pic peste 4 euro pe zi) și alți bețivi. Nu lipsește nici punctul de informare turistică, o cameră într-o casă veche din centru, care are hărți, gratis, și materiale de promovare diverse, de la magneți și vederi la ceasuri și pernuțe inscripționate Bela Crkva, pe bani (un tricou-suvenir m-a costat 600 de dinari).
Pentru că programul a cuprins și vizite la cîteva structuri de primire locale, în acest paragraf este invitată rubrica vecină de „Spații de cazare la mare înălțime”. Neexistînd hoteluri, turiștii se cazează aici la vile, pensiuni sau în gazdă la localnici, prețul camerei variind între 6 și 20 de euro pe noapte. Cazarea cea mai apropiată de natură este campingul Oaza de pe malul lacului Vracevgajsko, un loc îngrijit, cu iarbă tunsă scurt, lizieră de copaci pentru parcat rulote sau pus corturi la umbră și o gamă largă de dotări (bărci, biciclete, wi-fi, loc de joacă pentru copii, dușuri, frigider, mese și bănci în zona de grătar, ecran de proiecție). Tariful de acces în camping e mai mult decît decent: 420 de dinari pe zi, cam 3,50 euro de persoană, copiii de 6-12 ani avînd reducere 50%. Din celălalt capăt al scalei, secțiunea premium, cum ar veni, organizatorii ne-au dus să vizităm Villa Rafaelo, un complex de apartamente în vile de lux cu piscină în curtea interioară care pot fi închiriate cu 50-60 de euro, cele de patru persoane, și 40 de euro, cele de trei persoane. În discuția cu noi, patronul stabilimentului era mîndru că are și clienți români din vestul țării care fac popas în drumul spre/dinspre concediul în Grecia.
A doua zi, pe la prînz, ne-am mutat 50 de kilometri mai la vest, în Kovin. Dar despre ce-i de văzut pe-acolo, în episodul următor.
(articol publicat în Cațavencii nr. 25/308 din 28 iunie 2017 și pe catavencii.ro)
Be the first to comment