De la Dürres la Berat ai de mers vreo sută și ceva de kilometri de șosea surprinzător de bună, printr-un peisaj rural de cîmp cultivat de frica zilei de mîine și de sat populat cu case noi sau în curs de construcție peste cadavrul bordeiului părintesc, singurele biznisuri vizibile fiind cele de pe marginea drumului. Furtunurile spălătoriilor ad-hoc, lavazh, și tarabele producătorilor de legume-fructe pline cu morcovi și kaki, în principal, dar și cu mere sau rodii, semne ale unei economii care duduie cel puțin în sectoarele servicii eco și agricultură bio.
Apropo de sectorul care ne interesează, Berat este o localitate foarte turistică. În sensul că e plină cu capcane pentru turiști, clasice (prețuri umflate la produse și servicii mediocre) sau moderne, cursul valutar valabil în unele magazine, restaurante, case de schimb fiind unul foarte diferit (un euro la suta de leka) de cel oficial (1 euro = 132 leka). Singura parte care merită cu adevărat vizitată, Beratul vechi, Orașul celor o mie de ferestre, cum i se mai spune, figurează pe lista UNESCO din 2008. Nu se știe cine a avut răbdarea să le numere, chiar dacă sînt grupate mai toate în districtele musulman (Mangalem) și creștin (Gorica), cartierele dispuse în oglindă, față în față, pe doi versanți de deal despărțiți de rîul Osum, și compuse din case vechi cu etaj și geamuri mari construite în pantă, unele lîngă altele și unele peste altele, asemenea celulelor unui stup.
Drumul spre fortăreața de pe dealul caselor din Mangalem e foarte îngust (dacă se întîlnesc două autocare, se blochează tot traficul) și are asfaltul spart intenționat, parcă, pentru a se asorta cu calea pietruită care urcă spre cetatea încă locuită. Biletul de intrare costă 200 de leka, la fel ca și accesul în biserica bizantină transformată în muzeu al frescelor și icoanelor pictate, majoritatea, de Onufri, pictorul național albanez de secol XVI, dar, dacă le vizitezi în week-end, nu trebuie să plătești absolut nimic. Ieșit din muzeu, o să te plimbi în continuare printr-un tablou medieval cu totul și cu totul din piatră – ziduri, străzi, case – și o să treci printr-o pădurice de pini spre punctul de belvedere situat la înălțime de unde se fac, cică, cele mai grozave selfie-uri din Berat.
Coborît în oraș o să treci podul dincolo, în Gorica, pentru o altă vizionare de străduțe înguste separate de case construite în pantă. Sau o s-o iei la pas pe pietonala cu terase și shop-uri care dă într-o piață imensă mărginită de o moschee, un complex comercial, un hotel. Clădirile astea centrale arată decent, au un var recent întins pe fațadă, dar, dacă interesul și curajul te împing să arunci o privire după ele, o să te trezești direct în realitatea expresiei cu gardul și leopardul, printre blocurile-ghetou comuniste ale unui Zăbrăuți albanez.
P.S. Nu pot încheia seria de articole despre Albania fără o avertizare: mare atenție la utilizarea telefonului în roaming. Rapid acomodat cu extinderea europeană, Unit Europeană, a tarifelor naționale de la începutul verii, românul neatent la astfel de costuri va avea o mare surpriză după aventura turistică albaneză. 1,45 euro/minutul de voce spre România și 13,09 euro/MB traficul de date; adică, tradus în practică, pentru cîteva convorbiri pe Messenger cu soacra rămasă acasă să ude florile și pisicile și o poză urcată pe Facebook ca să-i oftici pe prietenii din listă care n-au ajuns încă într-o țară atît de exotică, s-ar putea să muncești vreo cîteva luni numai ca să plătești factura.
(articol publicat în Cațavencii nr. 45/328 din 15 noiembrie 2017 și pe catavencii.ro)
Be the first to comment