Pentru a treia zi, ultima de experiențe turistice în Tenerife, ni s-a pregătit o excursie mixtă, și la munte, ca-n ziua precedentă, și la apă, ca-n prima a infotrip-ului, care a început coborînd din microbuz lîngă statuia băștinașului guanche, cu un fel de suliță într-o mînă și rezultatul vînătorii sale (ied? iepure? cîine? pare cîte puțin din fiecare) în cealaltă, din piața centrală din Santiago del Teide. Piață în care se deschid ușile celor mai importante clădiri – Primăria, biserica și (mai nou) biroul de informare turistică – ale comunității orășelului din valea de la poalele versantelor vulcanice cu creste ciudate, de doar cîțiva metri lățime, ale masivului Teide.
A urmat o vizită la Casa del Patio, cea mai veche din zonă (1663), fosta proprietate a unui nobil local, Don Fernando del Hoyo, primită de la regele Filip al IV-lea al Spaniei și ajunsă azi casă memorială cu hotel și restaurant în incintă. Clienții care se cazează în aripa modernă a complexului beneficiază de o ofertă turistică 3-în-1: și o vizită la un muzeu cu exponate multiseculare (presa din lemn pentru struguri din curte, rudimentarele ustensile gospodărești din bucătăria originală), și un meniu bio, cu ingrediente crescute prin straturile de legume și mirodenii ale grădinii, și ceva entertainment în natură, pentru amatorii de ture călare prin împrejurimi cu caii din șopronul alăturat casei.
Microbuzul a urcat apoi drumul îngust în serpentină de la marginea vestică a localității pînă pe creastă, într-un punct de belvedere ocupat deja de spectatorii unui peisaj de poveste SF. Apropo de peisaje SF, trebuie spus neapărat ceva: ne tot lăudăm cu Transfăgărașanul nostru declarat de niște briți miștocari cel mai spectaculos drum de munte din lume. Zic să ne mai temperăm nițel entuziasmul ăsta pur dacic și să nu ne mai îmbătăm cu apă plată: nu știu cum arată căile alpine neozeelandeze sau antica autostradă a Marelui Zid Chinezesc, dar ce vezi de-aici, de pe marginea șoselei care șerpuiește printre colți de stîncă deasupra oceanului, chiar te face să te simți într-un decor de Lord of the Rings.
Din păcate, în program n-a încăput și Masca, pitorescul sătuc montan spre care se îndreptau șoseaua și majoritatea turiștilor opriți aici pentru poze: am făcut, deci, cale-ntoarsă, coborînd din munți, printre palmieri și cactuși, spre Atlantic, în Los Gigantes. Stațiunea vilelor albe de pe versantul spre ocean prelungit cu un șir de bazalturi vulcanice, niște verticale de piatră de 600-700 de metri care cad direct în apă. La una dintre terasele de pe faleza marinei, golfulețul îndiguit plin cu ambarcațiuni diverse, de la bărcuță la iaht, și cu peștani care înoată veseli, fără teamă de cîrlig sau plasă, se poate bea relaxat o bere, cu ochii pe aceste stînci sacre pentru vechii canarieni, guanches, care considerau că locul ăsta e capătul lumii.
Nu (mai) e, garantat, pentru că am trecut dincolo de el, urcînd la bordul lui Flipper Uno, stilizatul vas de pirați moderni care te ia într-o minicroazieră de vreo două ore pe ocean, timp în care primești și un prînz frugal: o farfurie de paella și o doză de Estrella del Sur (romul, probabil, se terminase). Motivul ieșirii în larg? Nu doar vizionarea uriașilor pereți bazaltici, de pe apă, din diferite unghiuri, dar și un whale watching finalizat cu o baie în Atlantic. Promisiune parțial neonorată: n-am văzut nici o balenă, doar cîțiva delfini jucăuși urmăriți prin lentila camerei, pe care, dacă vrei să-i iei cu tine ca să-i pui pe televizorul de acasă, trebuie să-i vînezi ca pe prepelițe, anticipîndu-le mișcările și așteptîndu-i cu zoom-ul pregătit acolo unde-ar putea ieși din valuri.
Localnicii spun despre ei că sînt cu capul în Spania, cu picioarele în Africa și cu inima în America Latină. Ca observator neutru, la tot ce-am văzut și simțit, de la munte la ocean, în cele trei zile de Tenerife, aș zice că mai degrabă sînt cu capul în nori, cu picioarele în apă și cu inima în paradis.
(articol publicat în Cațavencii nr. 3/440 din 22 ianuarie 2020 și pe catavencii.ro)
Be the first to comment