Spații de cazare la mare înălțime. Hotel Traian, Călimănești-Căciulata

Hotel Traian, Călimănești-Căciulata, jud. Vîlcea. FOTO: Grig Bute, Ora de Turism
Hotel Traian, Călimănești-Căciulata, jud. Vîlcea. FOTO: Grig Bute, Ora de Turism

Pentru episodul de săptămîna asta, avem impresii proaspete de la Hotel Traian, hotelul sindicatelor din Călimănești-Căciulata în care titularul rubricii a fost cazat sîmbătă, împreună cu toți colegii de la școala de ghizi A.T.G.R., 260 de oameni din București, Iași și Cluj.

Locul: În stațiunea Călimănești-Căciulata, peste drum de mall-ul anilor 80, branduit Cinema Cozia, actualmente o clădire tristă, părăsită. Din lobby, iei liftul pînă la etajul 7, faci dreapta pe hol și, după cinci uși, pe stînga, descui cu cheia primită la recepție camera 716, cu balcon spre Olt.

Dotările: Hotelul de zece etaje și trei stele construit acum 40-50 de ani a suferit în mileniul al treilea o cosmetizare de ansamblu: mobilier din deceniul trecut, TV cu tub catodic și diagonală de tabletă, prosoape recente, baie cu săpun, cabină și gel de duș. Spun a suferit, pentru că rezultatul e o operație estetică parțial (ne)reușită, o renovare à la roumain, care a conservat recepția comunistă, ușile care se închid aproximativ și petele de rugină din baie. Ca bonus, încă există o piscină cu apă termală, în care lumea se poate bălăci fără taxe suplimentare.

Prețurile: 140 de lei dubla cu mic dejun inclus, tarif de recepție. Acolo unde se mai găsea doar oferta de revelion al întîrziaților, pentru week-end-ul 21-22 ianuarie: două nopți de cazare și pensiune completă la 300 de lei de persoană. Barul din lobby are prețuri surprinzător de OK la bere (Timișoreana – 3 lei, Ursus – 3,50 lei).

Atmosferă: Cu toate eforturile geriatrice, de mimare a tinereții, feeling-ul general al hotelului e cel de acum aproape 30 de ani, cînd am fost cazat ultima dată aici, împreună cu părinții. N-am avut însă prea mult timp pentru nostalgii ale copilăriei: după o survolare scurtă a păduricii din spatele hotelului, pe cablul tirolianei instalate în timp record de instructorii ATGR, a urmat balul școlii, la care au participat, în afara lui Moș Crăciun, și alte personaje: pirați, vampiri, pisicuțe, brăduți, muschetari, domnițe, cetățeni turmentați, Nae Cațavencu, Vader. Cred că bănuiți cine a fost Nae Cațavencu; ce nu știți e că el s-a metamorfozat la un moment dat în Darth Vader, expresie plastică a actualității post-electorale pe care o trăim atît de acut.

(articol publicat în Cațavencii nr. 51/282 din 21 decembrie 2016)

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.