Colegul Mihai Buzea mă acuza, într-un episod anterior, de moderație literar-alcoolică: textele mele de la “Baruri europene“ ar fi, zicea el, despre băute, nu despre beții. OK, mea culpa: în recomandarea de azi, e vorba nu de un singur bar, ci de mai multe, aflate pe Untere Strasse, o stradă heidelbergheză a cîrciumilor, de unde n-ai cum să pleci fără să te magnetizezi bine de tot. Cred că sîntem bine înțeleși: vorbim aici cu consumatorii serioși, nu cu cei care, ca să pară că beau cot la cot cu restul mesei, comandă radler. (Apropo, ce-i aia “bere radler fără alcool“? Nu era mai cinstit să-i fi spus suc de hamei?)
Dar să lăsăm divagațiile și să dăm drumul poveștii: era etapa a doua a raliului Londra-București de care vă ziceam data trecută, cea în care noi, cei patru români călători, ne opream în Heidelberg, capitala germană a studenților. Și începeam seara ușurel, alături de alți trei amici nemți, cu cîteva beri negre turnate peste niște paste bologneze bune și ieftine (1,90 euro/porție), în Vater Rhein, un pub cu mobilier rustic, postere vechi pe pereți și chelneriță foarte prietenoasă. Cu burtica asigurată, urma să continuăm aventura bahică pe Untere Strasse.
Mai întîi în Destille. Care e un loc în care vei petrece o seară memorabilă, dacă poți să treci de ușă: barul ăsta de rock alternativ e atît de aglomerat în week-end, încît, indiferent de zona în care stai, te simți ca în primul rînd la un concert Rammstein. Habar n-am dacă există mese și scaune, nu le-am văzut; mi-a luat vreun sfert de oră să prind un curent favorabil în mulțime care să mă ducă pînă în fața barului. Unde, la provocarea lui Boas, gazda noastră, am dat peste cap un șnaps cu filé de anșoa, care a avut exact gustul uleiului de ricin al copilăriei. Cică dacă nu bei Gehängter (Spînzuratul), nu ești un heidelberger adevărat; oi fi eu excepția de la regulă.
După încă vreo două șnapsuri, am evadat din înghesuială și ne-am mutat peste drum, în Betreutes Trinken a.k.a. Sonderbar, unde atmosfera era ceva mai lejeră. Și s-a trecut pe bere Radeberger la draft (3 euro), servită prompt de Klaus, patronul-barman, un rocker sexagenar cu părul alb prins în coadă, care te întreabă direct ce să-ți mai livreze: niște absint cu rock vechi, old school, sau ceva metale cu whisky, man? Analizînd oferta, cu ultima fărîmă de luciditate rămasă, realizezi că, dacă mai insiști mult în direcția asta, o să ai soarta mascotei Sonderbar, puiul din cauciuc spînzurat deasupra barului.
Mai trebuie precizat că, în engleză, Untere Strasse e Lower Street. Sînt convins că denumirea străzii a fost dată în onoarea nenumăraților clienți care pleacă de aici mai mult în poziția tîrîș.
(articol publicat în Cațavencii nr. 10/139 din 12 martie 2014)
Be the first to comment