De barul Ntokos din Skopelos v-am zis în episodul precedent că a fost un fel de shot in the dark. Și la propriu, și la figurat. Așa că, a doua seară, ca să nu mai mergem la ghici, am întrebat localnicii (bine, inițial am întrebat de a nice metal bar, dar, la vederea fețelor încurcate, m-am corectat: a nice bar) și, la recomandarea recepționerei hotelului în care eram cazați, aveam să ajungem în locul pe care îl remarcasem încă din seara precedentă, dar bănuiam că e reședința vreunui cetățean bogat și excentric: Vrachos, niște ziduri ca de fortăreață, luminate într-un verde crud care se reflecta spectaculos în apa golfului și atrăgea toate privirile, undeva în jumătatea de jos a amfiteatrului natural pe care se desfășoară clădirile Skopelosului.
Din zona de promenadă de pe chei, am luat-o în sus pe niște scări (nici multe, nici puține, cam cîte urci într-un bloc de patru etaje, ca să ajungi pe acoperiș), pînă la o grădină de vară cu mese împăștiate sub cîțiva platani (cred) cu tulpina văruită. Cît ni s-au aranjat cele nouă scaune din lemn pliante pe lîngă trei măsuțe joase, ne-am dat aproape de parapetul de piatră ca să urmărim show-ul luminilor portului și ferestrelor orașului. Comanda ne-a luat-o, într-un tîrziu, un chelner cam sictirit, care se mișca lent, în binecunoscutul stil grecesc; a trecut vreo jumătate de oră pînă au apărut pe masă paharele: bere Alfa, vin grecesc, alb și roșu, la sticluțe de 200 ml, și cîteva cocktailuri (cu excepția berii, pentru celelalte băuturi nu așteptați prea mult rest la o bancnotă de 10 euro). Pe fundalul sonor se derula niște muzică occidentală, gen succese de top estival pe care le auzi la radio, în taxi. Pentru toaletă trebuie să mai urci niște trepte, prin dreapta clădirii, lăsînd niște perne verzi pe scări, în stînga, și trecînd pe lîngă o ușă care pare a da într-un soi de bucătărie (n-am văzut pe nimeni mîncînd, o fi doar de uz intern).
Cu tot display-ul său extravagant, n-aș spune că Vrachos m-a dat pe spate. Pentru foarte puținii localnici, e un local de fițe; pentru turiști, este doar o altă capcană de portofele (lumina aia verde funcționează ca o momeală, la care presupun că pun botul, din curiozitate, majoritatea vizitatorilor). De fapt, ce să aștepți de la o cîrciumă de insulă / stațiune izolată cu pretenții, altceva decît să fie flashy și, în consecință, scumpă? A nice bar am vrut, a nice bar am primit. Dacă aveți o parteneră de impresionat, poate fi terasa care salvează seara; dacă chiar nu contează unde vă beți berea, puteți găsi una mai ieftină în altă parte.
(articol publicat în Cațavencii nr. 44/224 din 4 noiembrie 2015)
Be the first to comment