Din prima parte: ne-am luat abonament de o zi pe toate mijloacele de transport în comun de 6,3 GBP (un bilet simplu e 2 lire!) şi ne-am plimbat cu autobuzul cu etaj, le-am făcut o vizită scurtă reginei la Buckingham Palace, lui Rafael şi Michelangelo la National Gallery.
De la statuia lui Eros din Picadilly Circus pînă la hotelul Ritz, faci staţie doar la o tarabă stradală cu suveniruri: magneţei de frigider, brelocuri, urşi cu căşti de poliţist londonez. Tai în două Green Park, opreşti la Downing Street 10 – cît să te întrebi cum ar reacţiona premierul dacă i s-ar apăsa butonul soneriei şi n-ar găsi pe nimeni cînd deschide uşa -, apoi traversezi Tamisa spre London Eye, roata imensă de pe malul sudic al fluviului, din care vezi oraşul de sus. Dacă eşti dispus să plăteşti 17,5 lire pentru 30 minute de arest într-o cabină de plexiglas. Şi să stai la o coadă kilometrică, care începe din părculeţul de alături.
Five o’clock tea? Nu, e ploaia de la ora 5, livrată de nori grăbiţi mînaţi de vînt. Din fericire, smogul pentru care era celebră Londra, cu ceva vreme în urmă, a dispărut.
Înapoi spre Palatul Westminster pe podul cu acelaşi nume, la Big Ben şi sediul parlamentului britanic. Zona e extrem de aglomerată, mai ales în week-end; deşi singur, parcă eşti în excursie cu grupul. Bineînţeles, mereu altul.
Treci pe lîngă Westminster Abbey (catedrala încoronărilor şi înmormîntărilor regale, ultima dată folosită de tanti Elizabeta în ’53 şi de Lady D în ’97), ocoleşti St. James Park şi, în drum spre acasa din Roehampton, opreşti la Stamford Bridge, la magazinul clubului Chelsea, pentru un tricou de campion al Angliei.
Pe unde să mai ajungi
În White City, la sediul central al BBC. E vizitabil, dar numai la anumite ore.
Într-o staţie de Tube, metroul londonez. O fi cel mai vechi din lume (s-a născut în 1863), dar nu se cunoaşte: are vagoane moderne şi uşi de peron care se sincronizează cu cele ale garniturii, astfel încît nu ai acces la linii.
La O2 Arena – nume de botez Millennium Dome şi, o staţie de Tube mai încolo, la Canary Wharf – fostele docuri din Isle of Dogs care şi-au tras zgîrie-nori şi rivalizează acum cu lumea financiară din City.
Futurista clădire a primăriei (City Hall) în formă de cască moto, Tower Bridge – podul peste Tamisa de pe toate vederile cu Londra, London Tower – sediul Bijuteriilor Coroanei, fortăreaţa regală construită pe la 1100, fostă puşcărie şi loc de execuţie a rebelilor.
Talciocul din Vauxhall, în care poţi găsi adevărate comori (tablouri, cărţi vechi, viniluri) la preţuri ridicole. Dacă iei trenul de la Putney pînă la Vauxhall, treci pe lîngă clădirea iconică cu patru turnuri de evacuare de pe coperta albumului Pink Floyd – Animals: termocentrala, acum scoasă din uz, Battersea Power Station.
De reţinut
Preţurile la cazare încep de pe la 15 lire hostelul şi 75 lire camera în hotel de două stele central. Dacă ai un buget de seară limitat, atenţie unde intri: e greu să faci faţă cu bani cîştigaţi în România, la 3 lire un pint de bere într-un pub de cartier.
Nu te gîndi că o vizitezi rapid; fără un concediu de două săptămîni, nici să nu pleci de-acasă. Eu ştiu deja ce-am ratat sau n-am avut timp să văd şi rămîne pe data viitoare (poate peste doi ani, la Olimpiadă): muzeele, măcar cele gratuite – British Museum, Museum of London, Natural History Museum, Tate, Barbican, Science Museum, un tur al locurilor istorice pentru rock – pe unde au cîntat şi băut băieţii de la Pink Floyd, Led Zeppelin sau Sex Pistols sau al zonelor unde s-au filmat pelicule celebre – Lock Stock and Two Smoking Barrels, Snatch, Harry Potter.
Şi nu uita că eşti în direct tot timpul la emisiunea Big Brother London: sînt milioane de camere video în Londra. Chiar şi în autobuz există un post TV local la care eşti vedetă.
(articol publicat în Academia Cațavencu nr. 22/961 din 2 iunie 2010)
Be the first to comment