Cam toți turiștii ajunși în Granada vin în cap cu o singură destinație: Alhambra. Palatul maur monument UNESCO de pe colina cu același nume, al doilea cel mai vizitat obiectiv turistic din Spania, după Muzeul Prado din Madrid. La cererea imensă și numărul limitat de bilete, emise doar pentru maximum 6.600 de vizitatori zilnic, nu se putea să nu apară afacerea intermediarilor cu comisioane foarte mari: fără rezervare cu mult timp înainte, mai găsești disponibile la achiziționare doar pachetele foarte scumpe vîndute de agențiile de turism locale, care, eventual, mai includ un tur pietonal de oraș și un transfer cu microbuzul din centru, pentru un tarif chiar și de zece ori mai mare decît cel standard (aproximativ 15 euro). Deci, dacă n-ai avut inspirația să intri pe site-ul muzeului cu vreo cîteva luni înainte și nici nu vrei să încurajezi specula asta oficială care-ți scoate din buzunar vreo sută de euro, ce-ți mai rămîne de făcut e să vezi fortificațiile maure doar din exterior.
Sau de sus. Varianta asta, prea puțin populară, fiindcă presupune un efort fizic (chestie ușor neplăcută în vacanța oamenilor comozi) moderat spre considerabil, în funcție de status-ul atletic al fiecăruia, e pentru turiștii mai sportivi dispuși să se aventureze pe traseele parcului natural periurban Dehesa del Generalife. Dacă te simți în stare de vreo două-trei ore de cocoțat pe dealurile de la marginea nordică a Granadei, ocolește aglomerata intrare în Alhambra și traversează parcarea spre mica livadă de portocali sălbatici, rude ale celor plantați în oraș, pe trotuare (fructele astea pot fi gustate fără teamă, pentru că au crescut departe de noxele traficului: chiar și așa, sînt foarte amare, doar mirosul e cel cunoscut, putînd fi folosite cu succes numai ca odorizant natural de interioare), pînă în drumeagul de țară care urcă spre punctul de belvedere de deasupra orașului, Castillo de Santa Elena. Ruinele unui castel maur, de unde, dacă ai norocul să nu fie închis, beneficiezi, printre chiparoși drepți ca lumînarea, de o imagine a Alhambrei ca de carte poștală. Pentru alte unghiuri de vizionare a panoramei locale, trebuie să-ți continui drumeția încă vreo trei sferturi de oră, mai întîi pe sub versantul împădurit opus celui pe sub care ai venit și, mai apoi, pe poteca lată de pămînt roșu a unei plantații de măslini în pantă, pînă la platforma din lemn ca un balcon Silla del Moro. De aici ai vedere directă și spre crestele înzăpezite ale munților Sierra Nevada, și spre Granada, rămasă în vale, și spre Sacromonte, suburbia din care se spune că-și trage originile și mișcările dansul flamenco.
La întoarcere, cobori înapoi în oraș trecînd prin terasa restaurantului La Mimbre de lîngă intrarea în cetatea-muzeu, ca să vezi Alhambra și mai îndeaproape, de pe aleea dintre zidurile complexului Alcazaba – Palacios Nazaries și Generalife, a traseului exterior al turnurilor, de la Torre del Agua la Torre de los Picos, pînă în vale, la Puente del Aljibillo, podețul de secol XI peste rîul Darro. Din zona asta de promenadă de sub Alhambra, Paseo de los Tristes, cei mai mulți o iau înspre centru pe străzile înguste cu case albe acoperite cu ţiglă roşie, construite în amfiteatru, ale cartierului Albaicin, un labirint pietonal medieval de medina magrebiană (consistenta comunitate marocană, care se potrivește la fix în peisaj, dă culoare și sunet decorului cu reminiscențe arabe: o să întîlnești numeroși vînzători ambulanţi care-și laudă marfa expusă pe cearşafuri, ca în bazarul din Marrakech). Pentru un contact și mai direct cu locul, poți intra, gratis, în curtea cu bazin de apă în centru și arcade mudéjar, stil artistic specific local, a fostului caravanserai Corral del Carbón, care, de pe la 1336 încoace, a adăpostit comercianți călători – practic, un han al turiștilor vremii. După Reconquista, cucerirea creștină, clădirea cu trei niveluri a devenit depozit folosit de negustorii de cărbuni, de aici și numele (Corral del Carbón – Hambar de Cărbuni).
Apusul o să te prindă, în centru, în Plaza Isabel la Católica, piațeta de la intersecția bulevardelor principale ale orașului, lîngă fîntîna arteziană din jurul grupului statuar în care genovezul Cristofor Columb, adoptat de andaluzi Cristóbal Colón, cade în genunchi în fața reginei Isabela de Castilia, cerînd și primind banii necesari și permisiunea de a naviga către Indii. O scenă care imortalizează momentul istoric marcat în timp și pe soclu. Era 1492, anul conchistadorilor și al celor două mari cuceriri spaniole: Granada, luată de la mauri, și America, de la băștinașii botezați greșit indieni.
(articol publicat în Cațavencii nr. 18/660 din 8 mai 2024 și pe catavencii.ro)
Be the first to comment