Meine Damen und Herren, excursia la Oktoberfest despre care ați tot citit la rubrica asta în ultimele două săptămîni a început, de fapt, cu cîteva zile mai înainte, în Austria. Mai exact, la Viena, unde avionul Lauda Motion decolat de pe Otopeni a aterizat, cu ceva întîrziere, într-o după-amiază senină de sfîrșit de septembrie. Și a continuat, după o noapte în Orașul Valsului și vreo 70 de minute de călătorie în trenul Westbahn de Salzburg, la Linz, unde merită să te oprești din drum cîteva ore măcar ca să vezi cum arată Dunărea aici.
Centru industrial major al Austriei, axat în principal pe siderurgie și chimicale, orașul de 200.000 de locuitori nu prea e cunoscut ca destinație turistică, deși are cîte ceva de arătat străinilor ajunși, întîmplător sau nu, pe-aici. Spre deosebire de ambianța sordidă a cartierelor muncitorești ale Galațiului, corespondentul românesc situat ceva mai la vale pe Dunăre, Linz-ul nu arată deloc a oțelărie cu blocuri-dormitor, și asta și pentru că, în ultimele decenii, localnicii și-au upgradat economic orașul, trecînd de la furnale și laminoare la teatre, săli de concert și muzee. De la artă modernă (Lentos, Landesgalerie), tehnologie (Ars Electronica Center), istorie și ecologie (Nordico), stomatologie, biologie, istorie militară, metalurgie, fiscalitate și pînă la viața de cowboy în Vestul Sălbatic, oferta muzeală a orașului este foarte diversă și fanii rememorării trecutului s-ar putea să fie tentați să-și caute o cazare și să-și prelungească sejurul aici. Deși nu-i clar ce-au căutat Old Shatterhand și John Wayne în Linz, cert e că numeroasele spații expoziționale și evenimente artistice din oraș au fost tot atîtea argumente pentru onoranta nominalizare de Capitală Culturală Europeană, în 2009.
Bulevardul de la gară care se unește cu podul peste Dunăre trece pe lîngă multe dintre clădirile importante ale orașului. Din părculețul din fața Musiktheater, moderna Operă inaugurată în 2013, pînă în Hauptplatz, larga piață centrală din jurul columnei baroce (accesorizată momentan cu schelele restaurării) dedicată Sfintei Treimi, un pieton cu cameră foto poate prinde în obiectiv, pe lîngă Alter Dom și Mariendom, vechea și noua catedrală, multe alte construcții cu arhitectură interesantă, și mai sobre, și mai moderne. Pentru leneși, există tractorașul-trenuleț galben al turului de sightseeing. Care, în afara sezonului călătoriilor pe apă, nu prea are clienți, majoritatea turiștilor de Linz fiind cei care fac escală aici, nu cu avionul sau cu trenul, ci cu vaporul.
De lîngă pod și debarcaderul la care acostează vasele de croazieră, de pe faleza populată cu jogger-i și oameni cu cîini la plimbare, marginea dinspre Dunăre a Altstadt-ului, Orașul Vechi, urcînd străduța cu macadam care șerpuiește în pantă printre spații verzi, se ajunge foarte rapid la Linzer Schloss, castelul local cu istorie și destin similare multor altor castele europene, fost reședință imperială, fortăreață, spital militar, pușcărie, cazarmă și actualmente muzeu. Dacă n-ai timp decît pentru o cafea în Linz, ăsta ar fi locul unde s-o bei: aproape totul poate fi observat de sus, de pe terasa Schlossmuseum din aripa nouă a castelului, de unde e disponibilă pentru vizionare o dublă panoramă. De aici se văd două orașe: Linz-ul prezentului și cel al trecutului, vechi de peste două sute de ani. Unul de ziduri, acoperișuri și turle, din cărămidă și țigle, altul din fontă, în macheta la scară 1:400, modelul orașului la 1800.
(articol publicat în Cațavencii nr. 41/427 din 16 octombrie 2019 și pe catavencii.ro)
Be the first to comment