După două zile în Lara, stațiunea plajelor cu nisip fin, și două în Belek, locul de joacă al celor veniți aici la golf (hotelurile sînt construite, practic, printre peluzele – mese de biliard pe care caută găuri în peisaj vreo 150.000 de jucători, anual), am părăsit Antalya și, pentru ultimele două zile ale infotrip-ului TUI TravelCenter, ne-am mutat pe litoralul Mediteranei, vreo cîteva zeci de kilometri mai la est, în Side. Adică, aproximativ cam ca din Constanța în Mangalia, din punct de vedere al distanței și proporțiilor de mărime a orașelor. În rest, nu prea există termeni de comparație cu litoralul românesc.
Din ce se vede pe geamul autocarului, de pe autostrada care unește localitățile de coastă ale Anatoliei de Sud, aproape nimic nu seamănă cu ce avem noi la Marea Neagră. Foarte multe case noi cu etaj și panouri solare pe acoperiș, nenumărate sere în care se coc viitoarele fructe și legume din supermarket-urile românești, turnuri ascuțite de minaret care cheamă din difuzoare credincioșii la moscheea de proximitate. Singura chestie care-ți amintește de acasă, e, ici-colo, cîte o Dacia 1.300, calul de povară al turcului sărac.
Pe tot parcursul pînă în Side, stațiunea de resort-uri cu plaje lungi și hoteluri all-inclusive care mai de care mai impozante (în bombasticul stil oriental, cu dantelării și turnulețe, nu neapărat un pinacle arhitectonic), observatorul atent va înțelege cum cîștigă turcii bani din turism. Curățenie, spații verzi și zone urbane îngrijite, asfalt OK, trotuare mai bune ca la noi, detalii aparent minore de civilizație urbană care contează însă decisiv în alegerea turistului de a reveni într-un loc.
În excursia din ultima zi de dinaintea plecării spre țară, ghidul local, leit Răzvan Burleanu, șeful FRF, ne-a dus să vedem și partea veche. Ruinele orașului antic cu nume de fruct (Side înseamnă rodie, în limba băștinașilor aciuați pe-aici încă din Epoca Bronzului), fostul port important pe rutele comerciale maritime ale antichității întemeiat de coloniștii greci, în secolul VII î.Cr., pe o limbă mică și îngustă de pămînt înfiptă în mare. Spațiu prea geo-strategic – cum se spune prin analizele politice ale prezentului –, ca să rămînă nedisputat de puterile în expansiune ale momentului. După greci au venit, pe rînd, Alexandru cel Mare, romanii, în perioada lor de apogeu a imperiului, niște pirați, care se ocupau, printre alte activități lucrative, și cu negoțul de sclavi și, chiar la sfîrșit, arabii, care au incendiat, la aniversarea sa de aproximativ 1.400 de ani, orașul, abandonat ulterior de locuitori, și i-au stins ultimii lumina. Vreun mileniu și ceva, pînă la repatrierea oarecum forțată a turcilor stabiliți în Creta, la sfîrșitul secolului al XIX-lea.
Pentru plictisitul de istorie care n-a luat-o pe jos printre resturi de ziduri și coloane, la vizionat de pietre vechi și la citit panouri explicative, există tractorașul turistic care pleacă din parcarea autocarelor și te duce pe repede-înainte prin două milenii de istorie în cîteva minute, pînă la partea mai modernă a sitului, cea apropiată de mare a peninsulei. Din piațeta cu statuia lui Atatürk în centru a falezei largi dintre palmieri, dacă o iei în stînga, cum te uiți la apă, ajungi la Templul lui Apollo, din care-au mai rămas în picioare doar cinci coloane unite de o bucată de fronton. Dacă nu te-ai oprit pe la vreo terasă sau n-ai urcat deja într-unul din vaporașele care te îmbie cu oferte (25-30 de euro, pauză de înot și masă incluse) de văzut Side și din larg. (Pe o barcă dintr-asta ne-am urcat și noi. Dar nu aici și nu acum. Ceva mai tîrziu, la Manavgat, pentru o croazieră pe rîul cu același nume, pînă la vărsarea sa în mare, printre corăbii cu zeități acvatice, dragoni sau pirați atîrnați la prora, acostate într-un stufăriș ca de Deltă.)
Cei mai mulți vizitatori se îngrămădesc pe străduțele din zona comercială aproape lipită de șantierele arheologice care au readus la lumină, cu lopățica și pensula, teatrul antic devenit stadion al luptelor de gladiatori, mai multe băi, resturile cetății uimitor de bine conservate: șirul de clădiri cu spațiu comercial la parter și locuință la etaj la care găsești de vînzare de la condimente, rahat, portocale și rodii pînă la haine, parfumuri (bineînțeles, contrafăcute), bijuterii și suveniruri. E Big sale / Angebot la toate prețurile afișate în euro, aproape la fiecare prăvălie.
Cum mă plimbam eu așa, nehotărît, prin acest corn al ambundenței orientale, un turc care sprijinea plictisit ușa unei dughene îmi aruncă o întrebare: – Where are you from? – Take a guess! – German? – Nein! – Dutch? – Ntz! – English? – Nope! După ce-a mai încercat cîteva naționalități, s-a lăsat păgubaș; cînd i-am zis de unde sînt, s-a luminat la față, a băgat direct mantra Hagi-Popescu! și m-a poftit să beau dintr-un pahar niște praf verde amestecat în apă, un fel de suc pe care-am evitat să-l gust, oricît a insistat. Chiar dacă nu-mi inspira nici o încredere, aș mai fi stat, totuși, cu el la vorbă, să-l trag de limbă despre experiențele cu turiștii români, numai că se apropia deadline-ul plecării, ora anunțată la care, lîngă autocarul cu motorul deja pornit, ne aștepta efendi Burleanu.
(articol publicat pe catavencii.ro, 9 decembrie 2021)
Be the first to comment