Pentru că dacă treci, treci degeaba: am încercat să-l vizitez, fără succes, într-o marți după-amiază, pe la ora 3. Am intrat pe poarta complexului cu un mare elan de cunoaștere a istoriei locale, dar m-am calmat imediat. Liniște. Pustiu. Fără orar de funcționare; nici la chioșcul cu vederi-suvenir de la intrare, nici pe ușa cu grilaj a mausoleului. Mă așteptam să găsesc măcar o hîrtie cu un “Vin imediat”, ceva. Sau “Vin roșu, 5 lei litrul”, ca pe afișele somelierilor vrînceni de marginea drumului.
E deschis decît în week-end, m-a informat amabil un Dorel care sprijinea preocupat o schelă din lemn. Prea multe n-au mai fost de făcut, deci: mi-am lipit nasul de geamul muzeului luptelor din primul război mondial, adăpostit de o clădire futuristă, undeva în stînga mausoleului, am căscat gura la tunurile îndreptate belicos spre șosea, m-am plimbat printre statuile eroilor care flanchează aleile de acces. Apoi, am intrat pentru o bere în restaurantul vecin.
De la chelneriță am aflat că mausoleul e în renovare pe bani europeni, dar că ar fi totuși deschis (intrarea – 4 lei); m-a sfătuit să-l întreb pe vînzătorul de la taraba cu artizanat din parcare dacă au plecat fetele, responsabilele complexului. Nu l-am mai abordat: mi s-a părut că domnul obez care păzea plictisit niște buzdugane din lemn, pălării de paie și brățări din plastic nu dorea să fie deranjat.
Pentru că tot eram acolo, am zis să intru și în Mărășești. O gară cu orășel: dacă învîrtești o pisică de coadă, o izbești de toate blocurile. Atmosferă tristă, de înmormîntare, ca în mai toate localitățile monoindustriale cărora le-a murit principala activitate economică. Vîrful de lance al industriei Mărășeștiului era, pe timpul ălălalt, fabrica de detergenți din clei de oase: în curtea întreprinderii, camioanele alimentau non-stop un munte de carcase de animale moarte, iar cînd treceai cu mașina prin zonă, trebuia să-ți ții minute bune respirația. Acum nu mai miroase chiar atît de urît, iar locul stîrvurilor l-au luat cadavrele clădirilor fabricii, niște schelete de stîlpi jupuiți, cu pereți lipsă.
(articol publicat în Cațavencii nr. 43/70 din 31 octombrie 2012 și pe catavencii.ro)
Be the first to comment