O excursie Dürres-Tirana e scurtă: ai de mers doar aproximativ 35 km pe prima autostradă națională, construită recent, acum vreo douăzeci de ani. Evoluție întîrziată, cumva caracteristică locului: în cei aproape trei sute de ani de existență pînă la încoronarea ca prim oraș albanez din 1920, Tirana a fost doar o localitate de provincie care s-a dezvoltat apoi exploziv, monumental totalitarist, în perioadele fascistă și, respectiv, comunistă. Acum este o capitală still under construction, expresie perfectă a unei țări a contrastelor, care s-a schimbat radical în secolul XXI. Se construiește continuu, se demolează cartiere întregi; întreg orașul vibrează într-o cacofonie arhitectonică cu cromatică diversă, de la griul deprimant al ghetourilor lui Enver Hoxha la pastelul blocurilor pestriț colorate post-comuniste. Piața centrală Skanderbeg a fost remodelată de două ori doar în ultimii ani; imensa esplanadă de dale de piatră actuală a înlocuit gazonul versiunii anterioare, mai eco friendly, dar și mai greu de întreținut.
Mai mult de o zi și o noapte (viața de noapte ar fi, cică, vibrantă, pentru cei suficient de aventuroși cît s-o încerce) nu prea ai ce face în Tirana. Să te învîrtești prin piața anterior pomenită, să urci în Sahatit, bicentenarul turn cu ceas de 35 de metri înălțime (200 leka accesul, un leu e 30 de leka), să intri în moscheea Et’hem Bey, să-ți faci selfie-uri cu statuia ecvestră a eroului național Skanderbeg, un fel de Ștefan cel Mare albanez care s-a luptat vitejește cu turcii, cîștigînd 46 de războaie și pierzînd doar unul (cel mai important: au urmat cinci sute de ani de dominație otomană), să te plimbi printr-un parc sau pe o pietonală cochetă umbrită de copaci, ambele situate în imediata apropiere a centrului. Și să supraviețuiești traficului nebun, care nu ține cont de culoarea semaforului (un ML negru a trecut razant pe lîngă mine, pe roșu, pe trecerea de pietoni, chiar în fața mașinii de Poliție, care n-a avut absolut nici un fel de reacție).
Fanii turismului ecumenic vor vrea probabil să viziteze cel mai mare lăcaș de cult al orașului, care are formă de moschee și interior de biserică ortodoxă (!). Există o explicație: deși Albania e stat majoritar musulman, moscheile sînt relativ puține, aproape la paritate cu bisericile (pînă la ocupația otomană, a fost unul dintre primele popoare creștine), și nu prea au practicanți fervenți: se mănîncă porc și se bea alcool fără inhibiții. Mai mult chiar, la ultimul recensămînt, 24% din ei s-au declarat atei, moștenire clară a comunismului care a ras orice altă concurență în controlul maselor.
Nostalgicii acelor vremuri vor ajunge cu siguranță în Cartierul Interzis, partea încă rămasă în picioare din orașul care se putea chema și Tirania, zona locuințelor fostei nomenclaturi, un fel de Primăverii albanez în care aprovizionarea se făcea cu Volga partidului, în timp ce restul lumii murea de foame pe la cozi.
Și, fără să vrei, o să asiști la spectacolul colectării cash-ului unei bănci din centrul Tiranei: desfășurarea de forțe a opt gărzi echipate cu veste antiglonț și automate de intimidat amatorii de jafuri în miezul zilei. Cineva ar trebui să le spună Robocop-ilor albanezi că, între timp, spărgătorul de bănci a evoluat de la atacatorul mascat dotat cu pistol la insul în bermude înarmat cu un cocktail într-o mînă și cu un laptop în cealaltă. Sau la individul în costum și cravată care-ți cere zîmbitor PIN-ul de la card, de pe posterele electorale.
P.S.1. Cîteva prețuri: camera unui hotel de trei stele nou (precizare importantă) pleacă de pe la 40 de euro. Din supermarket-urile lor, nu mai mari decît un Mega Image de cartier, turiștii români cumpără coniac albanez (600 leka/sticla) și gem de smochine (240 leka/kg).
P.S.2. Mic dicționar de expresii utile: Faleminderit shume – Mulțumesc mult, Gezuar! – Hai noroc!, Pershendetje! – Salut!, Mirupafshim! – La revedere!. Mirupafshim, pînă săptămîna viitoare, cînd ne vom plimba prin Berat.
(articol publicat în Cațavencii nr. 44/327 din 8 noiembrie 2017 și pe catavencii.ro)
Be the first to comment