Un Cîntec de leagăn se auzea, pe la sfîrșitul lui septembrie 1913, dincolo de ușa casei florarului Tănase din mahalaua bucureșteană a Cărămidarilor: lui nea Ion tocmai i se născuse al treilea urmaș, Maria, iar nevastă-sa, Ana, îi preda deja boțului de carne tremurîndă care făcea vocalize din zori și pînă-n noapte primele lecții de canto.
Colo-n vale-n grădiniță. 1924, primăvara. Junioara familiei Tănase abandonează școala în clasa a treia și se dedică muzicii și grădinăriei, cîntînd îngerește unui auditoriu rămas mut: straturilor de zarzavat și ghivecelor cu flori.
Uite dealul, uite via. Uite-o, neică, pe Maria, pe scena „Miss România“! Are doar 15 ani, e frumușică foc, dar n-apucă să deschidă gura ca să farmece și urechile juriului: pică la proba costumelor de baie. „Puștoaica asta are piciorul cam gros“, aprecia ochiul expert al președintelui juriului, fără să știe că, peste ani, va plînge după un autograf de la posesoarea gleznelor considerate prea groase.
Cine iubește și lasă. La 16 ani, fătuca noastră e sedusă de un medic de la Spitalul Central, care o iubește și-o lasă. Grea. Un avort prost executat, chiar de către ticălosul autor al seducției, o mutilează fizic și sufletește.
Mi-am pus busuioc în păr. Și bocceluța pe umăr: la 17 ani fuge de-acasă. O vreme e casieriță la Bufetul Herdan – „Bufet de 7 lei“, apoi începe să cînte prin bodegile, cîrciumioarele și grădinile de vară ale mahalalei, avansînd, pe măsură ce vocea îi devenea din ce în ce mai sonoră, de la periferie spre centru. Dă o probă la teatrul lui Constantin Tănase; spectacolul de revistă Cărăbuş-Express din iunie 1934 o are pe afiș și pe cîntăreața Mary Atanasiu.
Foaie verde măr domnesc, am iubit și-am să iubesc. În 1938, la doar 25 de ani, e deja vedetă: înregistrează la casa de discuri Columbia și debutează cu mare succes într-un program radio. „A fost o vreme cînd i se spunea Meme (n.a.: cu referire nu la managerul de la FCSB, ci la M.M., o celebră curtezană a vremii), căci mulți bărbați și-au frînt inima, umblînd după ea“, își amintește Gaby Michailescu, impresarul Mariei. Despre acești sărmani admiratori tăcuți, care-și dădeau toată leafa pe flori în fiecare seară de concert, cu intenția de a atrage atenția divei, doar cuvinte fără speranță: „Sînt umbrele mele, nu mă încurcă. Umbrele rămîn umbre!“.
Te-am zărit printre morminte. Că tot veni vorba de umbre: Maria Tănase a avut, la un moment dat, o relație și cu premierul Armand Călinescu. Întreruptă, brusc, de un comando legionar, în septembrie ’39.
Să știi, fa, că te-am iubit. I-o fi transmis telepatic Constantin Brâncuşi Mariei, Pasărea Măiastră vie a modelelor sale, în timp ce tăia cu dalta în piatră declarația asta de dragoste, la sfîrșitul idilei dintre ei… Domnișoara Pogany s-a abținut de la orice comentariu.
Nu vine mîndrul, nu vine. Ba vine, tocmai de la Paris: pe la sfîrșitul anilor ’30, Maria Tănase devine iubita pseudojurnalistului Maurice Nègre, agent acoperit al serviciului de spionaj francez. Pînă cînd se transformă în agent descoperit, rămas la noi într-un sejur prelungit, nevoit să accepte oferta de muncă silnică de nerefuzat a statului român.
Măi Gheorghiță, un’ te duci? (Foi de nuci). Prin iunie ’40, Gheorghiță din cîntecul Mariei e Ben Smith, regele american al aluminiului. Care o așteaptă seara la portiță, amorezat pînă peste urechi, cu propunerea de a o lua cu el în America. Deci varianta corectă a titlului ar fi fost Măi Ben, un’ mă duci? (Foi de aluminiu). Înainte să primească răspuns la întrebare, Maria e dusă de Ben pînă în Italia. Acolo, lovită de „amocul de țară“ (vorba ei), îl lasă cu aluminiul lui și se întoarce acasă.
Dacă nu te cunoșteam… Tot în 1940, pozează pentru un pictorial în care apare jucînd șah goală, mult înainte ca lui Hugh Hefner să-i vină ideea de a dezbrăca celebrități în Playboy. Poliția legionară nu gustă gluma: cîntecele sale sînt interzise, discurile îi sînt sparte în public, matrițele caselor de discuri distruse. Norocul solistei poartă numele lui Eugen Cristescu, șeful Siguranței, care se hotărăște s-o ia sub aripa sa protectoare. Ca să-l învețe (și) șah, probabil.
Mîine, toți recruții pleacă. În 1943, Cristescu o trimite pe Maria Tănase la Istanbul, cu misiune clară: să ia contact cu serviciile speciale aliate. Contactul cel mai strîns îl are cu Alfred de Chastelain, rezidentul spionajului britanic în România.
Am ibovnic la Mizil. Sau Mezeel, cum o fi scris, prin ’44, fostul șef al Misiunii Militare Diplomatice din București, generalul englez Greer, în scrisoarea către aghiotantul său rămas în Capitală: „I’m in f***ing Mezeel with some crazy singer chick I’ve met last night. Call me when the russians reach Bucharest. Just beep, if you don’t have credit“.
Bade, din dragostea noastră. În decembrie 1950, Maria Tănase oficializează relația cu magistratul Clery Sachelarie (un fost moşier, falit de pasiunea sa pentru pariuri pe cursele de cai), care dura de prin ’41. Pe-atunci, el era încă pe cai mari, ca unul dintre patronii restaurantului Wilson în care ea se angajase să cînte.
Foaie verde mărăcine, frică mi-e că mor ca mîine. Mîinele ăsta a venit într-o zi nefericită de iunie ’63: mîncată de un cancer de sîn extins spre plămîni, Pasărea Măiastră se înălța la cer, lăsînd în urmă o mînă de pene și o voce adînc gravată în blazonul de vinil al României.
P.S. CV muzical aproape live, transmis din fața ultimului cuib al Păsării Măiastre, de pe strada Popa Nan nr. 32, București.
(articol publicat în Cațavencii nr. 16/505 din 21 aprilie 2021 și pe catavencii.ro)
Be the first to comment