Bicicletă bihoreană, din patru litere: biță. Nu-i vreun model special, nemaivăzut: așa spun orădenii la bicicletă. Dacă nu știați termenul ăsta cvasi-rebusistic, nu-i bai – nici eu nu-l știam pînă luna trecută, cînd, aflat în Oradea la European Music Open, am fost invitat de Gabi Bonaciu, ghid ciclo- și speoturistic la Aventura Trekking, și de operatorul de cale ferată privat InterRegional Călători la un brunch rural prilejuit de inaugurarea unui nou mijloc de transport combinat: bicicletă + tren. Nu, nu s-au făcut încă trenuri cu roți de bicicletă sau biciclete cu boghiuri de cale ferată, e mult mai simplu: vii la gară pe două roți, te urci împreună cu velocipedul personal într-un vagon, îl agăți de niște suporturi montate pe culoar și beneficiezi astfel de un transport civilizat spre locurile mai îndepărtate de casă în care vrei să pedalezi, departe de praful și noxele orașului cu care îți ventilezi plămînii toată săptămîna. În doar cîteva ore, poți să evadezi în natură, la sute de kilometri de asfalturile, betoanele și mașinile parcate pe trotuarele pistă de biciclete, perfect odihnit, fără să fi încheiat, între timp, complet epuizat, o etapă de Turul României.
Am plecat, deci, sîmbătă dimineață din Oradea, într-o călătorie de vreo sută de kilometri, cu trenul Oradea-Cluj, pînă la stația Bratca, și de vreo șase kilometri, pe bicicletă, pînă în Valea Crișului, un sat împrăștiat între fînețe și livezi din zona ecoturistică Pădurea Craiului desprins parcă din poeziile lui Coșbuc. Coborîți de pe bicicletă cu limba scoasă (cel puțin eu: n-am mai urcat pe două roți de cel puțin zece ani) la bisericuța din lemn a satului, veche de peste trei sute de ani, pe care tînărul preot paroh Nicolae Duluș a reușit să o readucă la viața religioasă, după multe decenii în care a fost închisă, am asistat la o scurtă prezentare a locului care a cuprins și interesanta poveste a clopotului Barna, care, tras de coadă, anunță diverse evenimente sătenilor (legenda din pisania bisericii spune că a fost cumpărat de un localnic din banii pe care i-a obținut din vînzarea boului său pe nume Barna). Apoi, cu o poftă de mîncare accelerată de datul din pedale, am coborît dealul bisericii pînă la căminul cultural, în sala căruia s-a servit brunch-ul, o combinație de mic dejun și prînz. Pe niște farfurii și tacîmuri ecologice, din tărîțe, comestibile cu tot cu meniul local de pe ele: sărățele de casă cu chimen, pîine coaptă pe vatră, slănină din porc crescut la curte, caș de la stînele din zonă, legume și fructe de sezon. După o pauză de respirație, brunch-ul a continuat cu o ciorbă tradițională și niște sarmale confecționate după o rețetă de Valea Crișului, iar la desert au fost puse pe masă cornulețe de casă cu gem, bicicliștii gustînd cu moderație și din pălinca de mere primită la pachet, pentru acasă, atunci cînd vor descăleca de pe biță.
Brunch de week-end pe bicicletă cărată o vreme cu trenul e un concept de pachet turistic de trei ori sănătos, un exemplu care poate fi urmat și de cicloturiștii și operatorii feroviari de prin alte zone ale țării. Sănătos, pentru că dai din pedale în aer curat, printr-un decor bucolic, cu peisaje care-l pot inspira și pe cel mai fără de muză pictor/poet. Sănătos, pentru că mănînci legume proapăt culese din grădină și carne de animal crescut în gospodărie. Și sănătos, pentru că sprijini comunitatea locală să-și păstreze și să-și valorifice tradițiile, încurajîndu-l pe țăran să rămînă în sat, oferindu-i șansa unui venit decent dintr-un turism curat și autentic.
(articol publicat în Cațavencii nr. 29/364 din 25 iulie 2018 și pe catavencii.ro)
Be the first to comment