Cînd vine vorba de spații cult-turistice în Sinaia, Castelul Peleș e, fără discuție, muzeul-vedetă. Mai există însă și alte locuri interesante în care să intri, odată ajuns pe-aici, și nu doar ca să nu te prindă ploaia.
La momentul inaugurării (7 octombrie 1883), Peleșul era cel mai modern castel din Europa, fiind dotat, în premieră tehnică națională și continentală, cu toate instalațiile de top ale vremii (iluminat electric, încălzire centrală cu calorifere, sistem de ventilație și aerisire, băi cu apă caldă curentă, lift, linii telefonice interne); adică le bătea categoric la lux și confort pe cele gotice occidentale, în care tremurai de frig chiar și în fața focului din șemineu. Ceva mai tîrziu, s-a adăugat și acoperișul din sticlă rabatabil al Holului de Onoare placat cu lambriuri de nuc, în care Regele Carol I, ctitor și proprietar, își surprindea oaspeții la cină, invitîndu-i să privească cerul înstelat fără să iasă afară. Dintre cele peste 160 de încăperi, cele mai spectaculoase, pe lîngă holul de primire deja menționat, sînt Sala Armelor (colecția de peste 4.000 de piese cuprinde și singura armură de cal completă din țară), biblioteca cu ușă camuflată între rafturi spre pasajul secret către celelalte niveluri ale palatului, apartamentul imperial pregătit pentru cazarea împăratului Franz Josef, saloanele cu specific oriental, maur, turcesc sau florentin. Arhitectura neorenascentistă eclectică și calitatea artistică deosebită a mobilierului, decorațiunilor și exponatelor sînt argumente solide pentru a fi declarat cel mai valoros muzeu din România, comparabil cu cele din Vest. Inclusiv la prețul biletului – 100 de lei/adult (accesul la Luvru e 22 de euro).
Oarecum la pachet cu Peleșul, vine și intrarea, vreo două sute de metri mai încolo, în Pelișor. Parte integrantă a domeniului regal dezvoltat continuu aici pînă în 1914, reședință a principelui moștenitor Ferdinard și a principesei Maria în timpul vieții Regelui Carol, Pelișorul a fost construit la început de secol XX (1899-1902) și decorat după schițele viitoarei Regine Maria, în stilul la modă al epocii, Art Nouveau. Cele mai multe camere se pot vedea doar din pragul ușii, exact ca și cea mai specială, Camera de Aur de la etajul doi, locul unde, într-o casetă învelită în drapelele României și Marii Britanii, odihnește o parte din fosta stăpînă a casei: inima suveranei ajunsă la Pelișor, unde a bătut pentru ultima oară, după un periplu complicat politic pe traseul Balcic (Capela Stella Maris) – Bran (criptă săpată în stîncă) – București (Muzeul Național de Istorie).
Dacă vii în Sinaia lunea sau marțea, cînd Peleșul și Pelișorul sînt închise, și vrei să afli mai multe despre localitatea crescută în jurul castelului familiei regale, fă o vizită Muzeului Orașului Sinaia din Palatul Știrbey. E chiar în spatele Hotelului New Montana, peste drum de parcarea stației de telecabină. În panourile salonului delimitat printr-un glasvand de zona de cafenea de la parter și în vitrinele din subsolul clădirii sînt rememorate momente-cheie ale istoriei fostului sat de munte Podul Neagului devenit cea mai frumoasă stațiune de pe Valea Prahovei, de la ridicarea primei construcții (1695) încoace – schitul comandat de spătarul Mihail Cantacuzino, după pelerinajul la mănăstirile de pe Muntele Sinai care a inspirat și numele de botez. Celălalt naș al Sinaiei poate fi considerat Regele Carol I: construind Peleșul și gara de pe linia ferată București-Brașov (1874), a pus-o pe hartă ca un loc cool pentru toată protipendada României, politicienii, artiștii, moșierii și marii industriași care i-au urmat exemplul și și-au construit case de vacanță aici.
Unul dintre și-a ridicat-o dincolo de Prahova și de liniile de tren, în cartierul Cumpătu: Vila Luminiș, cunoscută acum drept Casa memorială George Enescu. Un loc din care pleci îmbogățit sufletește cu informațiile despre viața și cariera maestrului compozitor, dirijor, violonist, pianist și profesor, transmise de ghid pe muzica sa nemuritoare.
Iubitorii muntelui se vor bucura să afle că oferta cult-turistică locală e completată de Muzeul Rezervației Bucegi din parc – cum mergi pe alee spre Cazino (o altă clădire emblematică a orașului, vizitabilă zilnic), pe dreapta. Din păcate, aspectul exterior de baracă muncitorească (probabil, ăsta-i motivul pentru care, de pe acoperiș, strigă la tine firma MUZEU, ca să nu-l confunzi cu vreo cîrciumă de cartier) se păstrează cumva și în interiorul obosit, cu păsări împăiate și trofee de vînătoare pe pereți, la parter, și diorame cu fauna Bucegilor (de la capre negre și mistreți la cinteze și bufnițe, în decor de pădure montană ninsă cu bobițe de polistiren), în cele două cămăruțe din subteranul ca de grotă. Mic și înghesuit, amenajat bătrînește, neschimbat de la deschiderea din 1993, poate fi atractiv doar pentru copiii preșcolari, adulților de peste o anumită vîrstă amintindu-le neplăcut de expozițiile comuniste.
(articol publicat în Cațavencii nr. 44/736 din 5 noiembrie 2025 și pe catavencii.ro)
Be the first to comment