După mai bine de o săptămînă de bîntuit prin cele trei țări ex-sovietice care, cu o pauză de vreo 13 ani, au schimbat uniunea estică cu cea vestică (ieșire din URSS – 1991; intrare în UE – 2004), sînt în măsură să dau un scurt raport turistic util, sper, celor care n-au ajuns încă în Țările Baltice, dar au în planurile de vacanță un concediu pe-acolo.
Cum ajungi? Din București, nu mai există zbor direct spre Vilnius, Riga sau Tallinn; o variantă relativ ieftină ar fi Ryanair via Berlin (înțelegeți de ce relativ: low-cost-ul poate deveni repede high-cost, în anumite momente). Varianta optimă pentru oamenii cu ceva mai mult timp liber este avion pînă la Varșovia și autobuz de cursă lungă pînă la Vilnius sau Riga. Șoselele bune și, în special, autostrăzile dintre capitalele baltice au favorizat apariția cîtorva firme locale de transport auto internațional, gen Flixbus. Concurența a ridicat standardele și a coborît prețurile: dacă rezervi locul din timp, poți călători cei aproape cinci sute de kilometri dintre Varșovia și Vilnius într-un autocar modern, cu prize între scaune și servicii la bord (ceai/cafea gratis, sandvișuri, touchscreen, pe spătarul scaunului din față, cu filme noi, muzică, Internet), pentru doar 5 euro. Mai puțin de jumătate din costul taxiului care te-a adus la Otopeni.
Cam ce-i de văzut pe-acolo am tot scris. Cam ce-i de auzit pe stradă n-am prea zis, parcă: evident, rusă, limba fostului imperiu (totuși, abordați în engleză, balticii se descurcă decent să-ți răspundă unde e cea mai apropiată bere/vodcă, mai ales lumea tînără). Și asta din cauza politicii sovietice de rusificare, de mutare a etnicilor ruși aici și a localnicilor recalcitranți în gulagul siberian.
Bani, shopping, hrană rece. Și lituanienii, și estonii, și letonii au schimbat moneda locală cu euro, deci nu mai trebuie să-ți bați capul cu rate de conversie, ci doar cu cursul valutar leu-euro. Interesant e că balticii n-au auzit încă de Carrefour, Auchan sau Kaufland; au rețelele lor de hypermarket-uri (Rimi, Maxima), semn că nu s-au mulțumit cu statutul de colonie economică, doar de piață de consum a UE, ca alții.
De altfel, comparativ cu noi, balticii au făcut mulți pași înainte în direcția corectă a turismului modern. Centrele istorice sînt bine restaurate; betonul și sticla clădirilor de office nu s-au amestecat, ca-n București, printre Art Nouveau-ul sau goticul orașelor vechi, au cartierul lor separat. Touch-ul arhitectonic specific sovietic, încă vizibil în multe locuri, dă o anumită culoare și inedit peisajului stradal. Ochiului occidental, desigur, nu celui românesc, sătul de betoanele comuniste.
Referitor la promovarea turistică, am mai spus-o și cu alte ocazii: nu inviți pe toată lumea la tine, dacă nu ești pregătit să primești musafiri. De fapt, lucrurile nu le îmbunătățești pentru alții, ci, în primul rînd, pentru tine. Ridicînd nivelul calitativ al vieții urbane, oamenii ăștia s-au respectat pe ei înșiși și și-au făcut bine și temele turistice: au reparat fațade, trotuare, străzi, au pus la punct sisteme de salubrizare, au amenajat pentru agrement albia rîului care trece prin oraș. Habar n-am cum și unde își fac promovarea, dacă-și fac, dar peste tot pe unde am fost, și în Vilnius, și în Riga, și în Tallinn, am văzut turiști. În martie, da? Cînd nu numai că în zona asta nu-i nici un fel de sezon turistic, dar îți clănțăne dinții-n gură de frig ca mașina de cusut, cînd bate briza dinspre Baltică.
(articol publicat în Cațavencii nr. 22/408 din 5 iunie 2019 și pe catavencii.ro)
Be the first to comment