Senzațional și nemaipomenit! Biroul de turism Cațavencii, are, în exclusivitate absolută, informații de insider de la ultima aplicație a școlii de ghizi ATGR (Asociația Turistică „Ghizii României”), filiala București, de la un participant care, în week-end, a spionat pentru noi tot ce s-a întîmplat acolo.
După cursurile săptămînale susținute în ultimele două luni, într-un amfiteatru de la Facultatea de Geografie, viitorii ghizi au trecut de la teorie la practică: s-au îmbarcat sîmbătă dimineață în două autocare și au plecat pe teren, într-o aplicație montană cu destinația finală Cabana Voina din masivul Iezer-Păpușa. Pe drumul pînă acolo, excursia a avut opriri de documentare la Curtea Domnească din Tîrgoviște, Mînăstirea Dealu, Mausoleul Mateiaș, Barajul Rîușor, iar pasagerii au trecut pe rînd la microfon pentru prezentarea traseului, bancuri, poante și alte bîlbe, dar, în principal, pentru probe de microfon și acomodarea cu tracul comediantului de stand-up pe subiecte turistice – mă rog, de stand-down pe scaunul ghidului din fața publicului excursionist spectator.
Autocarele au parcat la Cabana Voina pe la 2 p.m.. După o scurtă pauză de sandvișuri, s-a trecut direct la programul de activități, care a cuprins cam tot ce trebuie să știe să facă un ghid montan. Ghizii instructori, foști studenți ai școlii în anii precedenți, au împărțit cei vreo 80 de cursanți în opt grupe cu bandane de culori diferite și i-au trimis, prin rotație, în cîte două echipe, pe ateliere: curs de prim-ajutor, orientare turistică, slackline, panou de cățărare. Au urmat trageri de noapte, la lumina frontalelor, cu patru tipuri de arme: blowgun, un fel de sarbacană modernă, pușcă și pistol cu bile din plastic, arc. Cei care terminau o etapă a tirului se dădeau pe lîngă foc și socializau cu ceilalți la o cană cu ceai. Masa de seară a avut la desert cîntări la chitară plus voci pînă tîrziu în noapte, nucleul dur al școlii continuînd sub scara din holul cabanei pînă spre micul dejun.
A doua zi a început cu un marș în monom spre Cabana Cuca (cam 4-5 km). De fapt, pînă în apropierea cabanei, acolo unde au fost amenajate o via ferrata cu urcare abruptă și coborîre în rapel și un traseu pitonat de escaladă, pe un perete de stîncă aproape vertical. Jumătate dintre cursanți au avut posibilitatea să aleagă între via ferrata și cățărare, și, în timp ce ei se echipau regulamentar, cu cască, ham și sistem de siguranță cu două carabiniere, cealaltă jumătate continua marșul spre atelierul de noduri și aplicația practică de prim-ajutor (unul dintre cursanți juca rolul de victimă cu fracturi/luxații ale membrelor, iar ceilalți îi acordau primul-ajutor și o transportau rapid la punctul sanitar) de la Cabana Cuca, urmînd ca echipele să facă rocada ulterior, după ce toată lumea trecea testele. Activitățile astea au durat destul de mult; practic, pînă spre seară, cînd autocarele au părăsit Cabana Voina, în rîsetele jocurilor de pe scaunele din spate.
Pot să devoalez, în final, identitatea sursei: cursantul cu legitimația nr. 028, Grig Bute. Am fost vicecăpitan și căpitan (după retragerea titularului) al echipei galbene, pe care am condus-o pînă la victoria totală: la orientare turistică, „galbenii” au găsit toți cei cinci muți (porecla azimutului), într-un timp bun, 13 minute. Personal, la slackline, am scos 30 de secunde; la pistol, am nimerit trei ținte din patru; la arc, am marcat 60 de puncte; la pușcă cu lunetă, am executat trei trageri în gol (un singur coechipier a reușit să nimerească ținta o dată și asta, probabil, din întîmplare – bănuiesc că arma se decalibrase între timp, noi fiind penultima echipă programată la acest atelier); am urcat al doilea în coardă, la via ferrata. Și am căzut spectaculos în gol de la vreo cinci-șase metri la panoul de cățărare, după ce unul dintre cauciucurile instalației s-a desprins din montură, cedînd la cele 95 de kile forță – noroc cu colegii care îmi asigurau de jos coarda, altfel deveneam instantaneu victimă pentru atelierul de prim-ajutor și scriam textul ăsta de pe un pat de spital.
P.S. A, și da, am fost parte a nucleului dur care a cîntat/băut pînă după 4 a.m. Asta e tot ce poate fi făcut public; pentru detalii picante, contactați-mă în privat, ca să vă refuz elegant.
(articol publicat în Cațavencii nr. 48/279 din 30 noiembrie 2016 și pe catavencii.ro)
Be the first to comment