Londra, blind date and love at first sight

Londra, UK. FOTO: Grig Bute, Ora de Turism
Londra, UK. FOTO: Grig Bute, Ora de Turism

Am ajuns la Londra fără să am habar de must-see sau must-do, fără să mă documentez în prealabil ore în şir, fără să-mi fac lecţiile pe vreun travel.net; doar cu minimele cunoştinţe despre capitala Regatului moştenite din şcoală sau rămase pe cortex de prin cărţi/filme. De fapt, aşa cum am făcut tot timpul. Nu-mi place să premeditez o emoţie. Vreau să cunosc un oraş fără să mă pregătesc ca pentru o întîlnire la care fata se aşteaptă să ştiu floarea ei preferată, fără planuri, fără chestii programate în avans. Şi dacă ratez ceva, foarte bine: am motive pentru reîntoarcere.

Aşa că am aruncat în rucsac camera, laptopul, hanoracul, cîteva doze de bere Carling luate de la supermarket-ul din colţ şi, doar cu o hartă mică (mai mult o schemă a oraşului) la îndemînă, am pornit s-o cunosc pe Milady London.

Faimoase autobuze roşii şi taxiuri negre

Dacă n-ai disponibile cîteva zeci de lire să te plimbi prin oraş cu un black cab, cel mai bun mod de a vedea Londra e de la etajul celebrelor autobuze roşii. Iei un abonament de o zi – 6,3 lire sterline (1GBP = 4,8 RON), valabil pe toate liniile din zonele 1-4 şi, dacă te orientezi niţel (nu mult, Londra e foarte bine semnalizată) punînd cap în cap cîteva trasee principale, ai sightseeing fără să plăteşti 25 GBP, cît costă un tur al zonelor importante cu autobuzele decapotate. Puţină atenţie, însă: nu-l aştepta pe 170 în staţia lui 74, chiar dacă ambele merg în aceeaşi direcţie – du-te 20 metri mai încolo, are staţia lui proprie şi personală. Care staţii, odată urcat în autobuz (DOAR pe uşa din faţă, să te vadă driver-ul că nu eşti clandestin) sînt anunţate de o voce feminină. La început simpatică, apoi destul de enervantă. Pentru că distanţa dintre stopuri e scurtă (500-800 m) şi dacă mergi pînă la capăt, ţi se acreşte să tot auzi la fiecare oprire: 14. To Warren Street.

Cînd ai amorţit complet pe scaun, cobori din autobuz la colţul lui Hyde Park şi o iei hai-hui spre centru, pe unde vezi cu ochii. Şi ochii văd foarte multe. Uitînd, evident, că aici se circulă pe partea stîngă; noroc că băieţii de la Drumuri, prevăzători, au scris mare pe toate trecerile de pietoni: look right, bezmeticule!

Mic tur al Centrului Lumii. Britanice

Prima oprire e la Buckingham Palace, desigur. Înconjurat de un gard de trei metri plin de arici metalici, cu plăcuţe de avertizare din zece în zece metri: No…, don’t…, etc. Deşi îţi ia ceva vreme să treci în partea ailaltă, spre paznicii care te aşteaptă cu cătuşele gata pregătite (lăsînd în timpul ăsta toate hainele şi o parte din piele în sîrma ghimpată), cică s-au găsit amatori!

Dacă te-ai lua după mulţimea care se înghesuieşte pe lîngă gardul metalic din faţa Palatului, vînînd cu camera orice mişcare a gărzii plictisite, ai crede că, din moment în moment, trebuie să se întîmple ceva extraordinar. Aiurea, Regina, chiar dacă e acasă, e foarte discretă: nu dă muzica tare, nu iese să ducă gunoiul, nimica-nimica interesant…

Pleci spre Trafalgar Square. Pe o bancă de lîngă columna lui Nelson, printre fîntînile arteziene şi leii uriaşi din centrul pietonal, cauţi nişte wireless cît să-ţi verifici mailul. Există, dar nu e free.

În schimb, National Gallery, muzeul cu uşa direct în piaţă, nu-ţi cere la intrare nici o parolă, e moca! Te pierzi printre tablouri, într-o călătorie în timp întreruptă brusc, precum pictura neterminată a lui Michelangelo pe care o completai în minte: e deja 6 p.m. şi mai e foarte puţin pînă să te scoată supraveghetorii afară cu forţa. The museum is also open tomorrow, sir!

(va urma)

(articol publicat în Academia Cațavencu nr. 21/960 din 26 mai 2010)

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.