Deși încă nu e gata, zilele trecute, s-a inaugurat/sfințit, propagandistic, la o sută de ani de la Unire, Casa Poporului Ortodox pe stil nou. Pînă cînd va deveni vizitabilă pentru turiștii curioși să vadă cea mai mare construcție religioasă din România și împrejurimi, vă invit să intrăm în clădirea vecină, Catedrala Mîntuirii Neamului Prost, cum i se mai spune popular Palatului Parlamentului, cealaltă structură afectată de megalomania superlativelor.
Pentru a ridica monstruozitatea asta arhitectonică, cea mai mare construcție civilă din lume, a doua administrativă, după Pentagon, proiect personal al lui Ceaușescu, după vizitele din anii ’70 în China și Coreea de Nord, dictatorul comunist a ras de pe fața pămîntului cîteva cartiere: un stadion, zeci de biserici și cimitire, sute de magazine și ateliere meșteșugărești, mii de case. Zeci de mii de oameni au fost evacuați cu forța, în 1983, anunțați sec, printr-o scrisoare oficială, că în trei zile buldozerul le intră în sufragerie. Lucrările au durat 14 ani, cu o pauză de un an (1990), pînă în 1997, cînd a fost tăiată panglica unei clădiri finalizate parțial pe al cărei șantier au murit vreo sută de oameni (cifra exactă nu se cunoaște, evenimentele de acest gen erau ținute oficial la secret). 21 de niveluri – 12 supraterane, nouă subterane –, 84 de metri înălțime și alți 84 în adîncime, 270 de metri lungime, 240 de metri lățime. 1.100 de încăperi: săli de conferințe, de concerte, de teatru, cu capacități de la cîteva sute la 1.200 de locuri, saloane, birouri, anexe, holuri. Un milion de metri cubi de marmură de Rușchița în scări, coloane și decorațiuni murale executate într-o multitudine de stiluri: brâncovenesc, bizantin, renascentist, baroc. Covoare și draperii din catifea brodată sighișorene, candelabre de cristal medieșene, porțelanuri de Alba Iulia, mobilier de înaltă calitate făcut peste tot în țară. Ăsta ar fi un scurt inventar al unui tezaur arhitectonic faraonic la propriu: Casa Poporului e cu 2% mai mare decît Piramida lui Keops. Turul ghidat, care începe după trecerea printr-o zonă de securitate în care trebuie să prezinți obligatoriu un act de identitate și bagajele îți sînt scanate ca la aeroport, durează puțin peste o oră, costă 40 de lei (ghidaj în limbile engleză, franceză, germană, spaniolă, plus taxa de poze incluse) și traversează doar 5% din spațiile interioare, de la intrarea dinspre Parcul Izvor pînă la balconul frontal cu vedere la Piața Constituției de unde, în 1996, Michael Jackson le-a făcut cu mîna fanilor și le-a spus istoricele cuvinte „Hello, Budapest!”.
Casa noastră, 100% românească (bani, forță de muncă, materiale), construită de 700 de arhitecți și 20.000 de muncitori din toată țara, la ordinele directe ale tătucului comunist, a costat, după o estimare din 2006, aproximativ patru miliarde de dolari (doar clădirea, fără obiectele de artă din interior). Deși proprietarului (adică nouă, tuturor) îi vine anual o factură de întreținere uriașă, o mare parte a clădirii este încă neocupată, aceasta fiind azi doar sediu al Camerei Deputaților și al Senatului. Toate instituțiile statului din București – primării, ministere, tribunale, diverse structuri de administrație publică – ar încăpea liniștit aici, dar cine-ar mai plăti chiriile proprietarilor diverselor spații în care locuiesc acestea acum?
Asociată de majoritatea populației de peste o anumită vîrstă cu suferința anilor ’80, cînd poporul murea de foame, în întunericul și frigul cutiilor de chibrituri botezate blocuri, dar își făcea casă în centrul Bucureștiului pentru reprezentanții săi, cei mai iubiți fii ai poporului, Casa Popo…, pardon, Palatul Parlamentului e astăzi o destinație cool doar pentru tinerii români repetenți la Istorie și turiștii străini fascinați de risipa de resurse a unui stat rupt în cur.
P.S. Stafia comunismului, care încă bîntuie culoarele clădirii sub forma unor parlamentari moșteniți de pe timpul ălălalt, este prezentă și în atitudinea personalului administrativ, femeile de la ghișeul care te trimite la casierie și unii ghizi mai tineri sau mai bătrîni care păstoresc turma turiștilor prin labirintul de lux al unui dictator dement.
(articol publicat în Cațavencii nr. 47/382 din 28 noiembrie 2018 și pe catavencii.ro)
Be the first to comment