Români, distrugeţi prin Levant! Azi: Damasc

Continuăm instrucţiunile de călătorie orientală extrase din epopeea siriană a domnului Costică, mare maistru Jedi în reţele electrice de sondă şi Şeherezadă de serviciu, la o cană de vin fiert.

O zi în Oraşul Iasomiei

Cel mai vechi oraş din lume încă locuit. De vreo 8.000 de ani, cică. După atîtea stăpîniri (feniciană, egipteană, persană, romană, bizantină, mongolă, otomană, franceză), Damascul e locul în care nu se mai ştie ce e original şi ce e influenţă, cadoul de Crăciun al oricărui arheolog (creştin) avid de noi descoperiri vechi: oriunde te pui pe săpat, dai de un sandviş de cîţiva metri cu felii de civilizaţii diverse.

Domnul Costică iese din hotel în prima lui vizită siriană. Trece de lustragiul din colţ, driblează vînzătorul ambulant de ceai şi o ia pe jos spre Oraşul Vechi. Traficul e criminal, nu se respectă nicio regulă. Se trece pe roşu, prioritatea în sensul giratoriu e invers faţă de restul lumii, indicatoarele sînt plasate aiurea. Probabil că dacă ai permis de cămilă, te califici automat şi pentru orice fel de atelaj, inclusiv taxi. La cîte Dacii Solenza galbene circulă pe stradă, e cumva explicabil.

Puţină smerenie la moscheea Umayyad (se spune – dar nu se vede – că aici ar fi capul Sfîntului Ioan Botezătorul), puţin shopping în celebrul bazar Souq al-Hamidiyya (un fel de complex Europa între columne de fost templu roman, cu prăvălii pline de mirodenii, piele, bijuterii, mătase) şi multă curiozitate gurmandă pe bulevardul culinar Jazmatiya – raiul măcelăriilor, birturilor, plăcintăriilor, restaurantelor damaschine.

Ca oricărui român călător, domnului Costică îi place mîncarea siriană: un amestec de bucătărie balcanică şi arabă, cu mici accente franţuzeşti. Adică pe masa sirienilor se întîlnesc dovleceii umpluţi cu hummus-ul, yabra’ (un fel de sarmale) cu falafelul, şaorma şi kebabul cu brînza şi salatele. Din obişnuinţă, caută în meniu şi, evident, nu găseşte ceafa de porc. La pagina cu băuturi, doar ceai, cafea şi sucuri naturale de fructe mai ieftine decît apa.

Vizita se încheie pe muntele Qasioun din apropiere. L-a cam jumulit taximetristul, dar a meritat. Damascul văzut de sus e un festin vizual. Mai ales seara.

Ce să (nu) mai faci în Siria

Alte locuri de vizitat: Palmyra – ruinele unui oraş roman şi templul lui Baal, zeul venerat de legiunile romane din Asia Mică, într-o oază din mijlocul deşertului, Latakia – staţiune la Mediterana, Bosra – alt fost oraş roman din sudul Siriei, aproape de graniţa cu Iordania, care are un teatru antic foarte bine conservat.

Ca turist interesat de cultura arabă, să petreci o seară într-un caravanserai e un must-do. Călătorii experimentează aici viaţa nomadă a beduinilor: cămilele, corturile, ceaiul şi narghileaua de dinaintea poveştilor spuse în jurul focului. Trebuie să fii însă permanent pregătit pentru furtunile de nisip, care sînt frecvente şi mixează în aer un nisip atît de fin, încît îţi intră şi în chiloţi. Iar dacă n-ai pus camera într-o pungă bine închisă, s-ar putea să ai o surpriză neplăcută data viitoare cînd o deschizi.

Sfaturi utile: nu pleca fără dolari sau lire siriene la tine – bancomatele şi locurile în care poţi plăti cu cardul sînt rare. Evită să pozezi/filmezi femei sau poliţişti. Atenţie cum te îmbraci; prea multă piele expusă poate provoca reacţia localnicilor. Puţini sirieni ştiu engleză sau franceză, nu te baza că eşti bun la mim: învaţă măcar cifrele, pentru preţuri şi cîteva cuvinte esenţiale în arabă. Alcoolul, ca în orice ţară musulmană, este strict interzis localnicilor. Pentru străini, s-ar găsi totuşi o bere. Grijă mare, însă: în unele locuri, poate fi şi 30 de dolari!

La final l-am întrebat pe domnul Costică dacă s-a întîlnit cumva pe-acolo cu lupul Omar Hayssam îmbrăcat în piele de oaie. Sau dacă măcar a auzit povestea. A sorbit calm ultimul strop de vin, apoi a zis că, din cîte ştie el, faza asta nu e din “O mie şi una de nopţi”.

Şi, văzînd zorii zilei mijind, Povestitorul sfios, tăcu…

(articol publicat în Academia Cațavencu nr. 3/942 din 20 ianuarie 2010)