Plecați de dimineață din Marrakesh, cu cele două autocare ale excursiei FIJET opționale prin capitalele imperiale marocane, după cîteva ore de croazieră cu turbulențe, pe drumuri amestecate, și mai cu asfalt, și mai de țară, opream pentru masa unui prînz întîrziat la ieșirea din Beni Mellal, un orășel prăfuit de pe traseul spre Fez. Și la intrarea pe poarta unui club sportiv care-și are sediul la capătul aleii de lîngă îngrijita peluză delimitată de palmieri și portocali, într-o clădire cărămizie cu aspect de cetate pe valuri (ziduri medievale sparte de ferestre-hublou).
Pînă să fac eu cîteva jpeg-uri cu peisajul, de pe terasa vecină terenurilor de tenis și circuitelor de echitație pe care tocmai se terminase Cupa Tronului la obstacole (nu mă întrebați cine a cîștigat), înăuntru, dincolo de geamurile mari, micuțul restaurant al complexului se umpluse rapid cu cei vreo 70-80 de oameni flămînzi care, pînă să vină mîncarea, atacaseră deja coșurile cu ananas, banane, struguri, mere și pere ale desertului. Dar și cînd a venit, o, Dumnezeule al oalelor aburinde și al platourilor pline cu bunătăți, care nu te uiți niciodată la show-uri TV culinare! Și antreul (plăcintă cu fructe de mare), și felul principal (tajine de pui cu măsline și migdale) au fost un adevărat spectacol al gusturilor pentru papilele noastre fremătînde: la masa României, toată lumea, fără excepție, și-a tras în farfurie cîte două-trei porții de pe tipsia așezată de picol pe mijlocul mesei și, cînd ne-am ridicat anevoie de pe scaune, umflați ca niște gîscani scăpați la grăunțe, tot ce mai puteam înghiți, eventual, erau doar niște pastile de digestie.
Se întîmplă, uneori, să intri fără prea mari așteptări într-un loc care nu arată cine știe ce și să ai o surpriză gastronomică de proporții. În restaurantul ăsta care, pe scara valorică standard a localurilor, e undeva între bistro de cartier, gen la varice, și cantină studențească, am mîncat cea mai gustoasă masă a celor două săptămîni de Maroc. Nu la cinci stelele hotelurilor de lux sau resort-urilor de fițe turistice, la cinci bananele de pe mesele clubului modest, fără firmă, care, teoretic, e responsabil doar de aportul zilnic de calorii al sportivilor.
Pînă la urmă, strict din punct de vedere al gustului, n-are importanță că mănînci într-un decor de muzeu de artă sau lîngă grătarul unui picnic: un burger bine gătit e mai bun decît orice filé de somon fad, ținut prea mult/puțin în cuptor, la temperatura greșită. Bucătarul face diferența de fiecare dată, indiferent că-l cheamă Chef Foa, Monsieur Karim sau Tanti Viorica.
(articol publicat în Cațavencii nr. 21/407 din 29 mai 2019)
Be the first to comment