Pe parcursul unei ture în Călimani, indiferent de pregătirea și experiența posedate, la un moment dat tot o să te simți ca un personaj din celebrul roman de aventuri montane non-fiction “În căutarea marcajului pierdut“. Exemplu, verificat personal: la coborîrea de pe Pietrosul, sensul de mers spre Rezervația geologică “12 Apostoli“, într-o șa de sub vîrf, o să te întîlnești cu un indicator nou, proaspăt plantat (Gura Haitii, 4,5 ore, cruce roșie), care pare a promova un shortcut al traseului principal – conform hărții, banda ta roșie trebuie să se întîlnească cu punctul roșu, traseu de creastă care ocolește vîrful prin dreapta și continuă pe direcția Pietrele Roșii-12 Apostoli, cu variante de coborîre în Gura Haitii. Dacă e vreme urîtă sau ești foarte obosit, o să fii probabil tentat să scurtezi cu vreo trei ore traseul programat inițial și o să te lași ghidat de marcajul ăsta fantomă, care se termină brusc, fără nici un avertisment. Nedumerit, o să continui să cobori o vale abruptă pe direcția indicată, ca, într-un final, să dai într-un punct galben care o să te ducă, după vreo trei ore de marș forțat pe un drum forestier nesemnalizat, în Dornișoara, fie că ți-ai propus sau nu asta.
Marcajul pe munte e ca arbitrul unui meci de fotbal: cînd e bun, nu distrage atenția de la joc și rămîne neobservat, cînd e prost, iese în evidență și îl înjură toată lumea. Ăsta din Călimani e un Urs Meyer al marcajelor turistice: traseele sînt pline cu indicatoare rupte și marcaje inexistente sau dublate pe anumite porțiuni. Cînd au fost refăcute, unele semne au fost modificate, astfel că au apărut trasee noi, fără o sistematizare prealabilă. De aici, problema majoră: nu există o hartă actualizată a masivului. Nici cea din colecția “Munții noștri“, veche de 25 de ani, nici cele ulterioare (care, cel mai probabil, se bazează tot pe asta), descărcate de pe portalul munțomănesc carpati.org sau găsite prin broșurile turistice locale, nu sînt 100% exacte. Nici măcar cea primită la sediul Salvamont Vatra Dornei (care, apropo, e datată 2009), în care am intrat foarte curios să aud niște explicații de la specialiștii locali în orientare.
Situația e confuză și pare a fi consecința mai multor factori obiectivi sau subiectivi (lipsa fondurilor pentru întreținerea marcajelor, localnicii vandalizează semnele și indicatoarele din motive necunoscute etc.); responsabilitatea e pasată în terenul Administrației Parcului Național Călimani, cei care insistă să impună o potecă tematică cu panouri informative pe un traseu diferit de cele istorice existente. În timp ce numărul de apeluri primite la numărul unic de informații și urgențe montane 0SALVAMONT de la oameni rătăciți prin Călimani crește, documentația de reglementare a marcajelor adresată Consiliului Județean Suceava zace într-un fișet, iar meciul orgoliilor Salvamont vs APNC e (de prea multă vreme) în prelungiri.
La finalul discuției cu salvamontiștii, mi s-au oferit un pix și o foaie de hîrtie și mi s-a recomandat să fac o reclamație prin care să semnalez problema organelor competente. O fac, iată, cu tastatura mea și hîrtia redacției: are mai multe șanse de a fi citită aici decît dacă ar fi fost atașată unui dosar și aruncată în vreun sertar.
P.S. A, uitam încă o zonă tricky: pe traseul cel mai circulat din Călimani, Gura Haitii-12 Apostoli, la coborîre, după ieșirea din pădure, punctul albastru se pierde prin fînețele localnicilor și-ți trebuie ceva experiență montană plus niște ochi de vultur, ca să ții direcția corectă și să nu ajungi iar la o Dornișoara.
(articol publicat în Cațavencii nr. 27/156 din 9 iulie 2014)
Be the first to comment