Adică, să ne înțelegem, nu despre Mărășești, Rîmnicu Sărat sau Fetești vorbim aici, localități modeste, fără mari veleități turistice, în care te oprești nițel din drum doar ca să bei o cafea, ci despre Locuri de fițe, cu impresii de superatracție turistică, de care toată lumea vorbește că ar fi must-see.
Branul e unul dintre cazurile astea din categoria heavy mainstream, dar ceva mai special. O Mecca a vampirilor, pentru străinii care mai cred încă în povești cu Moș Crăciun și Dracula, combinată cu o Mamaia de munte, pentru un anume fel de turism rural, tras în bandă la condiții de cinci stele, pe placul călătorilor bucureșteni de week-end; brănenii s-au conformat rapid cererii: dacă ies bani, de ce nu? O aglomerație foarte eterogenă de turiști de toate vîrstele, oieri cu brînză la ofertă și precupețe cu fructe de pădure, în mișcare continuă pe trotuarele înguste din centru și în zona pietonală a străduței care duce la castel; un bazar imens în care s-a dezvoltat o adevărată industrie a amintirilor kitsch, de la păpuși chinezești în port tradițional local la dinți însîngerați de vampir și măști ridicole, pe care le-ar purta, eventual, de Halloween, doar niște bețivi în comă alcoolică. Așa a ajuns Branul în Top 100 locuri de evitat.
L-ai văzut o dată în copilărie? E arhisuficient; o să-i faci update doar la rugămintea de nerefuzat a unui prieten străin insistent, care vrea să vadă neapărat Castelul lui Dracula. O legendă de marketing, evident (habar n-avea Bram Stoker prin 1897, toamna, cînd a scris romanul, ce isterie* va crea peste vreun secol ficțiunea sa – la cît de faimoasă a devenit în Occident prin pana irlandezului, cea mai cunoscută comună din România ar trebui să-și schimbe numele în Bram), pentru că nu există izvoare istorice nici măcar ca să ateste că Vlad Țepeș, titularul medieval al rolului principal, ar fi stat la coadă la bilete, ca să-l viziteze. Pentru 25 de lei ți se livrează un tur al unor încăperi golite de mobilierul de altădată (cele mai interesante sînt inaccesibile), o vedere a curții interioare în care o fîntînă îi așteaptă pe superstițioși să arunce în ea cu monezi și o scurtă lecție de istorie locală, pusă pe bandă a n-a oară de un ghid plictisit, care debitează monoton aceeași poveste cu fortăreața transilvăneană de secol XIV de la granița cu Valahia, devenită, în epoca modernă, reședința favorită a Reginei Maria, cea care și-a lăsat inima aici. La propriu, în cripta de peste drum de Muzeul Vămii Medievale.
Și pentru că tot a venit vorba de muzee: mulți vizitatori nici nu știu că există și unul al satului brănean, chiar în stînga intrării la castel, vizavi de casa de bilete. Bine, adevărul e că-i mai puțin spectaculos decît Haunted Castle – Castelul Groazei alăturat, în care cei care încă se mai sperie de Bau-Bau pot avea niște senzații ceva mai tari decît printre fostele case și acareturi brănene bîntuite acum doar de personalul administrativ.
*Prin ‘92-‘93, după imensul succes al ecranizării semnate Francis Ford Coppola, în presa românească a vremii circula pățania unui tip care a avut o idee de afacere interesantă: a confecționat niște sicrie în miniatură, le-a umplut cu pămînt de Bran, le-a atașat cîte o hîrtie semnată de Primărie care certifica proveniența solului, și a vrut să le exporte în State (vă dați seama, la iureșul stîrnit de Dracula printre americanii naivi, se umplea de bani). S-a întors, însă, de la aeroport cu coada între picioare: pe atunci, în nomenclatorul vamal nu exista poziția pămînt și n-a putut ieși cu ele din țară. Apropo de filme, am zis că Branul are cinematograf 5D? Nu? My bad.
(articol publicat în Cațavencii nr. 38/167 din 24 septembrie 2014)
Be the first to comment