Cu scriitorul, blogger-ul și fotograful ceh Ladislav Větvička m-am întîlnit întîmplător în Brașov, în timp ce intram amîndoi pe ușa unui hostel. L-am invitat la o bere în Rockstadt și i-a plăcut atît de mult barul, încît în săptămîna petrecută în oraș a revenit aproape în fiecare seară. După lungi discuții despre călătorii și nu numai, l-am rugat să-mi răspundă la cîteva întrebări pe care, ca orice scriitor, și le-a personalizat un pic. A ieșit, deci, un interviu la două mîini românești și cîteva degete cehești.
Ladislav, ești scriitor, călătorești des, publici pe site-uri de călătorii… Cum să te prezint cititorilor noștri?
Îți mulțumesc pentru oportunitatea de a împărtăși observațiile mele cu cititorii români, care cu siguranță n-au auzit de mine, deoarece cărțile mele n-au fost traduse încă în limba română. Sînt autorul a optsprezece cărți și sînt cunoscut ca blogger în Republica Cehă și Slovacia. Poate, cu succes: am fost votat cel mai popular autor de către cititori, în mod repetat, din 2009 încoace. În Republica Cehă, colaborez cu Deník.to și Radio Universum.
Despre ce sînt cărțile tale? Te-ai specializat în călătorii?
Călătoriile fac parte din viața mea. Apropo, de aceea sînt aici, la Brașov, pentru că termin ultima mea carte, relativ departe de casă și de limba mea maternă, pentru a mă putea concentra pe corectura finală. Însă cărțile și blog-urile mele nu sînt de obicei despre călătorii, cu excepția jurnalelor de călătorie pentru Deník.to menționat anterior, unde se publică lunar un jurnal de călătorie axat pe o anumită țară. În ultimul număr am relatat despre Moldova și Transnistria, numărul din mai e dedicat Bosniei și Herțegovinei, iar un jurnal de călătorie despre Transilvania va fi probabil publicat în iulie-august.
Cărțile mele se concentrează pe subiecte mult mai largi, de la politică la relațiile dintre femei și bărbați. Cărțile cele mai bine vîndute sînt o carte despre relații intitulată „Unele femei sînt toate la fel” și o piesă de teatru politic „Întîlnire fatidică 1913”, care este despre o întîlnire fictivă a unor oameni care nu erau cunoscuți încă publicului la acea vreme – un fugar de patruzeci și trei de ani, pictorul Adolf Hitler de douăzeci și trei de ani, filosoful Vladimir Ilici Ulianov, cărora li se alătură, la o masă a cafenelei vieneze Café Central, un membru al Reichstag-ului, Tomáš Garrygue Masaryk (mai tîrziu, primul președinte al Cehoslovaciei) și un psiholog, Sigmund Freud. Toți se aflau, în mod demonstrabil, la Viena, în ianuarie 1913, inclusiv tînărul Josip Broz, cunoscut mai tîrziu sub numele de Tito. Nu știm dacă s-au întîlnit cu adevărat la aceeași masă, dar aceasta este singura ficțiune pe care am creat-o. În rest, întreaga carte este compusă din textele și discursurile lor autentice.
Ne-am întîlnit la Brașov, în Transilvania. Ai mai fost în România?
Da, am fost în România de vreo douăzeci de ori. Prima dată a fost pe vremea lui Ceaușescu, în 1977, cînd excursiile cehilor la Marea Neagră erau foarte populare. Dar aveam zece ani. Apoi n-am mai venit timp de un sfert de secol, pînă în 2004, cu puțin timp înainte de aderarea României la UE, cînd eram manager IT și coordonam cîțiva oameni de la filiala noastră din București. Acest lucru mi-a oferit oportunitatea de a cunoaște mai bine România, pentru că am preferat adesea mașina călătoriilor cu avionul. Acest lucru mi-a permis să cunosc România de la Săpânța la Timișoara sau Constanța. Totuși, chiar și după douăzeci de vizite în România, nu îndrăznesc să spun că o cunosc bine.
Ce știai despre România înainte de a veni aici pentru prima dată? Și ce știe cehul obișnuit?
Cînd am ajuns prima dată în 1977, nu știam absolut nimic; desigur, marea era importantă pentru mine. Cehul obișnuit știe că România și Cehoslovacia au fost aliați de lungă durată – înainte de război, am făcut parte din așa-numita „Mică Înțelegere”, împreună cu Iugoslavia. Paradoxal, am fost aliați și sub Germania, în timpul războiului – ați luptat la Stalingrad, v-am furnizat arme de la fabrica Škoda din Pilsen, dar probabil nici unul dintre noi nu este mîndru de asta. Iar, în 1945, România a ajutat la eliberarea Cehoslovaciei și a avut chiar al doilea cel mai mare număr de morți: pe lîngă cei 140.000 de soldați ai Armatei Roșii, au murit și peste treizeci de mii de soldați ai Armatei Române. Este un număr imens, dacă îl comparăm, de exemplu, cu soldații căzuți în luptă ai americanilor: 112. Nu 112.000, ci 112 persoane.
După aceea, am fost aliați de lungă durată în Pactul de la Varșovia, iar România a fost una dintre cele două țări care nu au participat la ocuparea Cehoslovaciei, în 1968. Albania s-a retras chiar și din Pactul de la Varșovia, în semn de protest.
Și apoi avem anii ’80 și ’90, cînd vizitatorii cehi descriau România ca fiind o țară săracă, înapoiată economic.
De ce te reîntorci în România? Ce-ți place aici și ce ar putea fi îmbunătățit?
După cum am menționat mai sus, cunosc deja o Românie diferită. În 2004, progresul economic era deja vizibil, iar odată cu aderarea la UE, investițiile au crescut și mai mult. România, spre deosebire de Republica Cehă, a reușit să investească în infrastructura de transport și în tehnologiile IT. Am admirat întotdeauna abilitățile lingvistice ale colegilor mei români. Astăzi, poți ajunge din Republica Cehă la Brașov într-o oră, cu avionul, sau în cîteva ore cu mașina, pe autostrada maghiară. România are drumuri grozave, astăzi – cel puțin cele principale, și cultura hotelieră și de restaurante care vine odată cu ele.
Ceea ce nu-mi place este globalizarea teribilă – în supermarket-uri abia dacă poți spune dacă ești în Austria sau în România. Îmi lipsesc mai multe produse locale, dar înțeleg că monopolurile multinaționale precum Carrefour nu vor susține așa ceva. Sînt neplăcut surprins de prețurile din restaurante și hoteluri. Vă dau un exemplu: prețul obișnuit al unei beri într-un restaurant este de 20 de lei; în orașul meu – 9 lei. Aceeași sticlă de vin moldovenesc de la Cricova este de două ori mai scumpă într-un magazin de aici.
Ce ar trebui să facem pentru a crește numărul turiștilor străini care vizitează România, în special din țara ta?
România are o bucătărie grozavă, promovați-o și țineți-vă de specialitățile voastre, nimeni nu va veni în România pentru „pizza sau kebab românesc adevărat”. Aveți vinuri grozave și chiar și cînd vine vorba de calitatea berii și cultura servirii ei, România este una dintre țările mele preferate. Și apreciați asta, v-o spune un ceh, din țara cu cea mai bună bere din lume 🙂
Fiți originali și rămîneți originali. Nu vă implicați în experimentele de imigrație care distrug întreaga Europă de Vest și rămîneți o țară sigură, așa cum sînteți astăzi. Europa Centrală și de Sud-Est are încă o șansă de a supraviețui, dacă ne opunem absurdităților de la Bruxelles – alegerea președintelui dumneavoastră a fost un exemplu. Nu sînteți singuri, împreună putem rezista.
Mulțumesc pentru interviu.
Mulțumesc și eu și aștept cu nerăbdare să ne revedem, fie la voi, fie la noi, în Moravia, Boemia și Silezia.
(articol publicat în Cațavencii nr. 32/775 din 12 august 2026 și pe catavencii.ro)
Be the first to comment