Ajungeam, deci, în Heidelberg, într-o vineri, spectatori punctuali la un glorios apus de soare privit de pe malul nordic al rîului Neckar (cel cu vedere spre centrul orașului), printre gîște care pasc liniștite și oameni veniți la picnic, pe bicicletă. Iar la sfîrșitul show-ului, treceam podul spre Altstadt, Orașul Vechi, dominat de pe o colină de castelul medieval Heidelberg Schloss și traversat de strada principală Hauptstrasse, pietonala cu terase și magazine dintre Bismarckplatz și Marktplatz, piața bisericii gotice Heiliggeistkirche.
Dar, în dicționarul turistului chefliu, noțiunea de sightseeing se traduce ușor diferit: “a vedea cît mai multe locuri; din interior, cu un pahar în mînă”. Așa că, după ce gazdele, trei nemți la fel de veseli, au replicat la pălinca noastră de bun-găsit cu niște basalt-feuer – un șnaps dulceag, dar tare (56% ), cu gust de mentă –, am pornit cu toții în turul de onoare al barurilor din Heidelberg.
Localnicii încep seara în Vater Rhein, un pub cu mobilier rustic și postere vechi pe pereți, în care se pot comanda, pînă tîrziu în noapte, niște paste bolognese bune și ieftine (1,90 euro/porție) stropite cu bere neagră. Abia apoi se deplasează spre epicentrul distracției, pe Unterestrasse, strada cu baruri și cluburi paralelă cu Hauptstrasse și rîul Neckar.
În Destille, clubul de rock alternativ cu copac în mijloc, e atît de aglomerat încît, imediat cum intri pe ușă, devii foarte intim cu toți consumatorii din jurul tău și trebuie să faci crowdsurfing pînă la bar. Unde te așteaptă două șnapsuri celebre: Gehängter (Spînzuratul), servit cu filé de anșoa, care amintește de uleiul de ricin al copilăriei – 2,50 euro (cică, dacă nu bei Gehängter nu ești un heidelberger adevărat) și Melonenschnaps, asezonat cu pepene galben și tabasco, livrat spectaculos, flambat (Achtung, să nu-ți arzi limba!) – 2 euro.
Peste drum, în Sonderbar (nume alternativ Betreutes Trinken; se traduce, aproximativ, “Bețivul asistat de profesioniști”), atmosfera e la fel de tovărășească, în sensul că fiecare bea după nevoi și plătește după posibilități. Plin și ăsta, dar parcă mai puțin înghesuit decît dincolo. Patronul barman, un sexagenar încă verde, cu părul alb prins în coadă, e foarte agil: cu o mînă îți toarnă o halbă de Radeberger și-ți ia 3 euro, iar cu cealaltă pune un rock vechi, în timp ce tu, privind mascota casei, puiul din cauciuc spînzurat deasupra barului, te întrebi cît o fi băut de-a ajuns în starea asta.
(articol publicat în Cațavencii nr. 17/44 din 2 mai 2012 și pe catavencii.ro)
Be the first to comment