După experimentele dezamăgitoare Paxx și Neverland, pentru a treia noapte în Istanbul, am ales un hostel situat peste Cornul de Aur, în Sultanahmet, inima vechiului Constantinopol, undeva pe străduțele care coboară pe lîngă Moscheea Albastră spre Marea Marmara.
Locul: Intrarea în reședința Sultan-ului se face prin restaurantul cu terasă în față de pe Akbiyik Caddesi, o pietonală turistică doldora de cafenele, bărulețe și magazine de suveniruri. Pentru un moment, pare că, trecînd de bar, o să ajungi în bucătărie, nu în holul-recepție cu mobilier sumar, în care doar peretele de dulăpioare pentru valori, bicicletele de închiriat și acvariul din colț atrag atenția. După un check-in scurt, călătoria spre patul camerei 104 de la parter continuă cu traversarea unei bucăți de labirint: stînga, stînga, dreapta, stînga, și, în capătul holului lung și îngust, dormitorul de zece paturi suprapuse, cu pereți orbi, fereastră în tavan și toaletă peste coridor te primește cu ușa larg deschisă. Pe care cineva a uitat-o așa.
Prețurile: Dezechilibrate. Mici, la cazare: 29 de lire turcești plătibile cu cardul, mic dejun inclus (pentru non-clienții hostel-ului costă 19 lire). Mari, la băutură: în pub, cea mai ieftină bere e Efes-ul la 0,33 l (12 lire), iar cel mai ieftin vin 63 de lire, carafa de 0,75 l.
Oamenii: Taha (Tahar?), recepționerul chelios care a devenit brusc foarte amabil, livrînd recomandări utile, atunci cînd a realizat că sînt român. Asiaticul din patul din colț, pe care, seara, cînd m-am întors din oraș, l-am crezut mort: stătea fix în aceeași poziție în care-l lăsasem (conserva energie, probabil). Danezul biciclist, vecinul de pat care pleca a doua zi în India, cu care am găsit rapid subiect de conversație: tocmai străbătuse pe două roți România, în diagonală, din Transilvania pînă în Vama Veche.
Ambianța: Sultan este un hostel relativ decent. Curățel, după standardul european, impecabil, dacă-l comparăm cu cele menționate inițial. Specific foarte local: noaptea te poți trezi în urechi cu muezinul moscheii alăturate. Spațiul comun de socializare cu ceilalți e restaurantul în care se servește micul dejun (brînză, roșii, măsline, miere, ceai, cafea), sub formă de bufet pe tejgheaua barului. Privind de sus la cei care trec pe stradă, tolănit pe pernele sofalei, te simți ca un sultan. Ca nefumător, cu ochii la narghileaua dintre mesele acoperite cu cuverturi cărămizii-aurii, n-am trecut de senzația de fanariot începător.
(articol publicat în Cațavencii nr. 1/336 din 10 ianuarie 2018)
Be the first to comment