Spații de cazare la mare înălțime. Hostello Felice, Ercolano

Plecat din Napoli spre orașele romane îngropate acum aproape două milenii sub lava Vezuviului, am făcut cam 20 de minute, cu trenul, pînă la primul dintre ele, fostul Herculaneum, actualul Ercolano. După cele trei ore de cutreierat labirintul de ziduri cenușiu-cărămizii descoperit de săpăturile arheologice, ca să ajung la cazarea locală antamată încă de-acasă, de la intrarea principală a muzeului în aer liber, am luat-o în dreapta, pe strada perpendiculară pe magistrala orășelului, axa gară-sit, pînă la numărul 308,…

Locul: …o clădire veche cu două etaje în a cărei poartă din lemn practicată în fațadă s-a decupat o ușiță prin care te strecori înăuntru ca-ntr-o poveste de lume fantastică, un fel de rabbit hole de Alice în Țara Minunilor care dă direct în Hostello Felice. Mai exact, prin holul cu pereți acoperiți cu steaguri (israelienii, mexicanii, canadienii vor fi foarte mîndri să-și reîntîlnească drapelul), în camera cu nouă paturi suprapuse cîte trei și rastel de cuști metalice cu gratii pentru bagaje asemănătoare locuințelor maimuței de laborator.

Prețurile: Codurile de acces prin ușile apartamentului pînă în acest dormitor m-au costat fix 9,50 euro, plătiți cu cardul la momentul rezervării. Relativ ieftin, comparativ cu alte hostel-uri occidentale. Un euro, sucul și apa la 0,5 l, sau doza de bere ordinară, la 0,33 l, din frigiderul camerei comune, un euro, să-ți parchezi bagajul într-o debara înainte de check-in sau după check-out, 1,50 euro, micul dejun (nu l-am încercat ca să văd cît de mic), 3 euro, sesiunea de laundry… și meniul cu tarife auxiliare continuă, pentru că patronul stabilimentului încearcă să ciugulească din servicii diferența de bani pe care nu ți-a luat-o la cazare.

Oamenii: Turul ghidat al casei, condus chiar de el, patronul care face și pe recepționerul, a fost gratis. După ce mi-a dat timp să las rucsacul în cameră (unde singurul coleg, un argentinian, își înfășurase patul în cearșafuri, încercînd să blocheze lumina și să doarmă, într-o tentativă de acomodare la fusul orar european), Claudio mi-a făcut un circuit al proprietății cu final pe…

Ambianța: …terasa cu vedere panoramică peste acoperișurile vecine pînă spre mare, locul cel mai mișto din tot hostelul. Care, în rest, arată cam jerpelit, (ne)renovat în stil mediteranean, atît cît s-a putut (oarecum de înțeles: nu prea ai cum să renovezi o clădire istorică, veche, dar nu chiar de la erupția vulcanului – ceva mai nouă, de-acum vreo trei sute de ani).

P.S. Printre regulile casei figurează și No hanging clothes on balcony and windows, deși, în Italia, afișatul lenjeriei la fereastră pare a fi sport național. Mai ales în zonă: cînd bate vîntul dinspre larg, casele napoletane au toate pînzele sus, ca niște corăbii la viteză de croazieră.

(articol publicat în Cațavencii nr. 34/471 din 26 august 2020)