Episodul al doilea al excursiei cu eminenții liceeni bucureșteni pe care, cu vreo lună în urmă, îi plimbasem pe la Bușteni și Sinaia s-a derulat în Oltenia de sub Munte. Pe un traseu speo-ecumenic (Mănăstirea Dintr-un Lemn, Mănăstirea Horezu, Peștera Muierilor, Peștera și Mănăstirea Polovragi), cu popas peste noapte în capitala ceramicii oltene, foarte aproape de centrul traversat de șoseaua națională, devenită aici bulevardul local al atelierelor și magazinelor cu oale și ulcele decorate.
Locul: Cîtă inspirație pe cel ce-a botezat singurul hotel din Horezu, exact… Horezu! Putea să-i spună măcar Cocoșul, după orătania desenată pe mai toate strachinele horezene. În fine, fostul spațiu de cazare al cooperației transformat în motel de două stele, după renovarea relativ decentă care-a inclus și revopsirea fațadei pictate naiv, ca la un concurs de calificare a ucenicilor olari, a fost locul unde, spre după-amiază, am descărcat tot autocarul de adolescenți plictisiți, probabil, de-atîtea grote și biserici vizitate. Camera mea cu pat dublu de la parterul supraînălțat (suficient de spațioasă pentru o singură persoană, dar cam îngrămădită pentru, să zicem, o familie cu copil – atenție, deci, claustrofobi!) avea fereastra ușii balconului spre stradă, fix la doi metri de locul unde găsisem, într-un tîrziu, să parcăm autocarul. Care i-a avut și acum, la volan, pe același…
Oamenii: …nea Vasile și, pe primele scaune din spatele meu, pe aceleași profe cu preferințe turistice religioase. Elevii, de-a unșpea și-a doișpea, și ei aproximativ aceiași, n-au reușit să-mi șteargă impresia lăsată data trecută că fac parte dintr-o generație complet năucă (dacă stau să mă gîndesc mai bine, nici noi nu cred că eram mai breji la vîrsta lor).
Ambianța: Se înserase deja, cînd ne adunaserăm din nou la cina din sala de mese a hotelului, după finalul workshop-ului de modelat lutul de la atelierul familiei Pietraru, cel cu magazinul de prezentare în formă de oală. La cît de dornici de petrecere în pijama îi simțeam, nu mă așteptam la o noapte prea liniștită. Spre surprinderea mea, nu s-au întîmplat însă evenimente deosebite și, a doua zi dimineață, au fost cu toții prezenți, cuminței pe scaunele lor, la ora cînd, vorba ghizilor, se mișcă roata autocarului.
(articol publicat în Cațavencii nr. 19/508 din 12 mai 2021)
Be the first to comment