Cinci zile după check-out-ul din Motion Hostel de miercuri dimineață, eram înapoi în centrul Madridului, doar cîteva sute de metri mai încolo, în Plaza de Celenque, căutînd intrarea în RC Miguel Angel.
Locul: Hostel-ul ăsta spaniol cu nume celebru, de personaj de telenovele, dar anonim, fără firmă pe fațadă, se găsește (greu) între un Starbucks întins pe aproape tot parterul unei clădiri vechi, renovate recent, care arată foarte bine, și o cafenea locală mult mai mică, și ca brand, și ca spațiu alocat. După ce-ai dibuit ușa din lemn masiv și ai urcat patru etaje, o să intri într-un apartament cu mai multe camere și un hol decorat plăcut care îi dă un aer familiar, de acasă; așezat comod pe un fotoliu-canapea amplasat discret într-un colț cu lampadar, am avut timp să răspund la mail-uri și mesaje pînă la check-in.
Prețurile: Un loc într-un dormitor cu opt paturi, toaletă cu duș și pereți văruiți într-un roz turbat a costat fix 10,50 euro. Plătiți cash, după ce recepționerul s-a încurcat la debitarea cardului, care îi cerea să mă întrebe dacă vreau plata în lei sau în euro, și a anulat tranzacția. Bine că nu mi-a cerut pesetas.
Oamenii: Plecat toată ziua prin oraș, n-am apucat să intru în vorbă cu colegii de cameră, dincolo de scurtele saluturi de la venire/plecare. Singurele persoane cu care am interacționat întrucîtva, în bucătărioara în care s-a servit un mic dejun basic (cafea, lapte, croasante, margarină, gem la caserolă minusculă cît o linguriță), au fost două domnișoare din Bari foarte dezamăgite de city break-ul lor de Madrid: se așteptau la altceva de la orașul lui Enrique Iglesias și Penélope Cruz (aș fi zis al lui Lope de Vega și Cervantes, dar nu cred că fetele auziseră de necunoscuții ăștia). Adevărul e că Madridul arată a capitală a turismului, ca Barcelona, doar cel mult de două ori pe an: în ziua derby-ului Real-Barça.
Ambianța: Piațeta din fața hostel-ului e mereu aglomerată cu pietoni ieșiți la plimbare pînă la ore tîrzii, ca bucureștenii din Centrul Vechi, și zumzăiala mulțimii trece prin geamuri pînă la urechile locatarilor. Din El Corte Inglés, mall-ul de la capătul străzii în care se derula un eveniment pentru copii, se auzea destul de tare muzică pentru cei mici. Dar, după ce în seara anterioară, mă culcasem foarte tîrziu (pe la miezul nopții) ca să mă trezesc foarte devreme (pe la 3 a.m.), pentru a urca în avionul Tenerife-Madrid, iar ziua se derulase extenuant, cu un tur pedestru de centru și trei ore de vizionat tablouri în Prado, n-a mai fost nevoie de cîntece de leagăn: cum m-am așezat în pat, am adormit ca un prunc.
(articol publicat în Cațavencii nr. 38/475 din 23 septembrie 2020)
Be the first to comment