Spații de cazare la mică înălțime. Martas Street Hostel, Riga

Martas Street Hostel, Riga. FOTO: Grig Bute, Ora de Turism
Martas Street Hostel, Riga. FOTO: Grig Bute, Ora de Turism

Prima casă a drumeților căreia i-am călcat pragul în Riga a fost Martas Street, un hostel domiciliat fix acolo unde-i spune și numele, pe strada Martas, la vreo douăzeci de minute de mers pe jos de autogara în care m-a lăsat autobuzul de Tallinn.

Locul: Senzație familiară de bloc din Militari, cu intrarea prin spate, din incintă, pe la scara la al cărei subsol e un Escape Room (activitate distractivă de grup foarte populară în capitala letonă): din holul blocului, ușa apartamentului 37 dă direct în sufrageria compartimentată cu grilajele din lemn cu cărți și bibelouri care funcționează ca pereți, un spațiu comun din care se face accesul spre bucătăria minusculă, cam cît o cabină de lift, și culoarul lung de vagon cu uși spre dușuri, bude și camere. Patul meu s-a nimerit să fie la parter, adică, jos, la nivelul podelei, vreo zece centimetri de saltea mai sus decît parchetul. Aici am văzut pentru prima și ultima dată în viața mea de chiriaș de hostel culmea înghesuirii pe verticală: dacă nu-i atent, locatarul patului de sus al celor patru bunk-bed-uri triple dă cu capul de tavan. Imaginați-vă niște rafturi de dulap pe care sînt depozitate haine, cu tot cu oamenii din ele.

Prețurile: Locul într-o astfel de garderobă costă 5 euro cash, teoretic, cu tot cu laptele și cerealele micului dejun incluse (practic, fără, pentru că nu mi le-am mai dorit). Faptul că-i foarte ieftin, The cheapest hostel in whole Eastern Europe”, îți e reamintit insistent de A4-ul lipit pe ușa camerei care te ceartă preventiv, enumerînd toate cheltuielile pe care le are managementul hostelului cu tine, ca să te gîndești de două ori înainte de a posta review-uri negative. Yeah, right.

Oamenii: Recepționera, o tanti posesoare de o engleză minimă spre deloc, mi-a luat banii fără să-mi scrie chitanța; m-am simțit de parcă i-aș fi dat șpagă ca să mă lase să dorm acolo. Cu vecinii de pat, o ucraineancă și un sud-american, n-am socializat suficient cît să ajungă personaje în acest text.

Ambianța: La un moment dat, mai pe seară, se auzea plîngînd un bebeluș; inițial, am crezut că-i doar o sonerie de telefon (da, nu rîdeți, există oameni care vor să epateze cu sunetele progeniturii lor, cunosc cazuri). Nu era: în camera de alături, o tînără familie tocmai fusese alertată ca să schimbe niște scutece. Dimineață, micul dejun anunțat la 9 lipsea de pe mese. Nu că l-aș fi așteptat. Îmi displăcea oricum atmosfera locului și culturistul plin de tatuaje care clefăia la bustul gol, deșărtat pe o masă, a fost ultima imagine din Martas: mi-am luat traista-n băț și rucsacul la spinare și-am plecat spre Yellow Central, următorul hostel din oraș la care vom ajunge împreună în episodul următor.

(articol publicat în Cațavencii nr. 29/466 din 22 iulie 2020)

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.