Coborît de pe MSC Fantasia la stația Palma de Mallorca, în care vasul de croazieră mediteraneană parcase la cheul cel mai din larg al portului, într-o după-amiază surprinzător de călduroasă pentru o zi de aprilie tîrziu, grupul nostru de șapte oameni de turism* plecat într-o plimbare lejeră pe străduțele înguste din spatele catedralei, prin centrul istoric invadat de magazine de suveniruri, tocmai ajungea în Plaça de Cort, în fața Primăriei, și găsea loc de pauză la umbră chiar la Cort.
Să nu înțelegeți cumva că am întins cortul și am campat pe trotuar: Cort e un hotel de patru stele fără firmă pe fațadă al cărui restaurant iese, vara (mă rog, pe timpul sezonului), cu mese, scaune și ghișeu direct în stradă, în piațeta din fața clădirii – practic, o pietonală ceva mai largă transformată aproape în întregime într-o terasă întinsă sub copaci sau umbrele de pînză albă, în jurul străvechiului măslin multicentenar (cică ar avea cam 800 de ani) vedetă a insulei, un imens trunchi contorsionat și noduros care poate fi ușor confundat cu o sculptură postmodernă în lemn a vreunui Brâncuși local neînțeles.
A venit să ne ia comanda un chelner care-și purta uniforma – cămașă albă, pantaloni și cravată negre, șorț de mason în impas profesional, reprofilat pe piața muncii – cu o atitudine de hipster plictisit: Oi fi eu ospătar aici, ziua, dar, noaptea, ehei, habar n-aveți voi cine sînt… Toată gașca a vrut să se răcorească cu o sangria din vin roșu, mie mi-a fost sete de o bere nemțească Paulaner. Paharele lor au venit asortate cu bucăți de măr, felii de portocală, boabe de strugure gigant și cuburi de gheață, al meu, cu un minibol cu alune din partea casei. Le-am băut cu toții, relaxat, într-o ambianță de vacanță la mare, împreună cu restul clienților terasei, distrați de spectacolul străzii: trecători și trecătoare printre mese, porumbei îndrăzneți, hrăniți din mînă de copii de toate vîrstele, turiști în bermude și șlapi, care-și făceau selfie-uri cu măslinul, fără să-i ceară permisiunea.
La un moment dat l-am întrebat pe hipsterul mason unde-i toaleta. Am primit următoarele indicații: înainte, la dreapta, apoi imediat la stînga. Nu, nu m-a trimis la cel mai apropiat WC public: toate manevrele astea se fac în interior, în salonul restaurantului care are atîta ceramică veche pe pereți, încît pare o sală de muzeu al artei decorative mallorchine. Tapiserii patinate, candelabre vintage, mobilier ușor tocit. Dacă vrei să te simți ca un conchistador la masa de prînz, ăsta e locul.
* Știu că sună la fel ca infama sintagmă “oameni de fotbal“, dar jurnaliștii de travel, agenții și ghizii chiar asta sînt, oameni de turism.
(articol publicat în Cațavencii nr. 29/260 din 20 iulie 2016)
Be the first to comment