Auzisem de multă vreme printre amicii brașoveni de, ziceau ei, una dintre cîrciumile de legendă ale orașului, dar nu apucasem, pînă săptămîna trecută, să testez Jordan‘s Club, denumirea oficială a ceea ce toată rockerimea localnică știe, de vreo 15 ani, că se cheamă Iordan. Așa că în momentul în care am fost invitat de Radu, fostul barman titular acolo, transferat ulterior în liga superioară, la Rockstadt (apropo, se lucrează intens în noul spațiu și va fi redeschis în cîteva săptămîni; revin cu detalii după inaugurare), pe care l-am întîlnit în cîrciuma-soră a clubului, Taverna Kronstadt (un pub îngrijit, cu muzică rock mai așezată, genul de loc în care te duci să bei moderat cu o gagică proaspăt cunoscută; idem, revin cu amănunte), n-am stat prea mult pe gînduri: mi-am terminat berea și m-am lăsat ghidat de Radu printr-un labirint de străduțe întunecoase pînă pe Plevnei, 17, noua adresă a recent mutatului Iordan. Un băruleț cam cît o sală de jocuri, cu mobilier din lemn stil grădină, în care se execută un fel de party de casă nouă continuu, de vreo două luni. Marți noapte se asculta rock greu și se consuma masiv Ciucaș (4 lei). Pentru că prima experiență de somelier cu Ciucaș a fost nefericită (gust de cîine ud), am trecut pe Silva (6 lei), servită grațios de o barmaniță minionă care abia se vedea de după tejghea.
Am stat timp de vreo cîteva beri, între oameni OK care se cunoșteau între ei, și, pînă la un incident amuzant, care a înviorat atmosfera, totul ar fi fost curs plictisitor spre o beție obișnuită. Povesteam cu Radu, sprijiniți de bar, despre trupele de la fest-ul Rockstadt de la Rîșnov, cînd un puști zburlit, cu piercing în nas, genul rebel în zodia punk, s-a introdus în discuția noastră, colportînd anarhismul și pișîndu-se pe ideile celorlalți, în căutare de scandal cu orice preț. A fost chiar simpatic să-i confrunt pe el și pe principiile sale; cînd a constatat că n-are succes cu mine, a încercat să-l troll-eze pe Radu și, în proces, a vărsat spectaculos (din greșeală, l-am urmărit atent) o sticlă de bere. Cam ăsta ar fi fost sfîrșitul evoluției sale la bara elocinței de cîrciumă: era să-și ia și ban și kick în același timp, odată cu piciorul tipului care o făcea pe șeful de sală, ajuns la capătul răbdării. M-am dus după ei afară, l-am scos din ghearele responsabilului cu ordinea (“Lasă-l, man, că nu mai face, am eu grijă de el!“), i-am luat un Ciucaș și l-am plantat înapoi la o masă. Bineînțeles că nu s-a potolit. Pînă nu i-am șoptit în ureche, că, dacă mai varsă vreo bere, îl pun să dea de băut la tot barul.
(articol publicat în Cațavencii nr. 39/219 din 30 septembrie 2015)
Be the first to comment