Trebuie să încep cu o erată integrală a textului despre anteriorul hostel brașovean: Liberty Villa Hostel nu mai există. Am aflat recent că, spre bucuria concurenței, acum vreo cîteva luni, a dispărut subit din peisajul hostelier de sub Tîmpa, întorcîndu-se la statutul inițial de reședință a patronilor.
Locul: În schimb, există Hostel Boemia; cel puțin săptămîna trecută, cînd am stat eu acolo – în camera 1 (“Rezerva de spital“, cum am botezat-o, la vederea celor opt paturi metalice vopsite în alb) de la etajul clădirii vechi de pe strada George Barițiu; vreo sută de metri de la Biserica Neagră, pe partea stîngă, cum mergi îndepărtîndu-te de Piața Sfatului –, încă exista.
Prețurile: O chestie deranjantă (care se întîmplă și prin alte părți, nu numai la Boemia) e diferența dintre prețul de recepție și prețul de rezervare online: eu, client venit direct la hostel, plătesc mai mult (45 de lei/pat) decît el, client cu rezervare pe booking (38 de lei), în condițiile în care ar trebui să fie exact invers, pentru că tu, hostelier, economisești comisionul site-ului de rezervări (10-15%). Și te mai miri că omul care voia să aibă o legătură directă cu tine, din care să cîștigați amîndoi, îți refuză tariful, iese pe ușă și revine după cinci minute cu rezervare din booking…
Oamenii: Trecînd peste aceste neconcordanțe pecuniare, hostelul arată bine. Celelalte două dormitoare au un look mai prietenos decît “Rezerva de spital“, spațiul comun, care e și birou de recepție, și bucătărie, și sală de mese, e mobilat cu gust, iar oamenii sînt OK. Vinerea trecută, de serviciu era Ana (24 de ani), proaspăt angajată de două săptămîni, după o demisie dintr-o agenție de turism la care făcea doar muncă de birou. În timp ce povesteam cu ea despre boema de hostel, în zonă au mai apărut Hannah, o americană din Maine sosită dintr-o excursie de cules plante medicinale prin Maramureș, și Kazuki, un japonez între două job-uri plecat de vreo șase luni prin lume, care tocmai făcea check-out din “Rezervă“.
Ambianța: După ce i-am căutat (și i-am găsit) japonezului un autobuz de noapte spre Chișinău, le-am lăsat pe fete să se uite la Românii au talent degeaba și am plecat în Rockstadt (Salut, Dan! Salut, băieți!). Mult după miezul nopții, cînd m-am întors ușor euforic din clubul de metale grele, în spațiul comun mai era doar Chris, un australian de 30 de ani din Brisbane, cu care am mai dezbătut la un vin diverse subiecte (pe care acum, sincer, nu mi le mai amintesc), pînă pe la 3 a.m.
(articol publicat în Cațavencii nr. 21/201 din 27 mai 2015)
Be the first to comment