Ești în Vatra Dornei, e seară și cauți un loc de dormit. La primul search pe net, dai de o cazare ieftină, la un hotel de două stele, cam de banii cu care ai sta pe prici, la Cabana Podragu. De ce nu?
Adresa: Vatra Dornei, strada Negrești, 48 A. Altitudine 820 m.
Cum ajungi: Traversezi podul din centrul stațiunii, o iei la dreapta, apoi la stînga. Ajungi la intrarea în parc. Faci dreapta, treci prin fața restaurantului care se laudă că oferă zilnic tocăniță de hribi (nu opri acum, cazează-te întîi și după aia te întorci). La prima intersecție, faci stînga. Urci cu strada pînă la capăt. Hotel Codrin e pe dreapta, imediat după scările de acces la telescaunul pîrtiei Dealu Negru.
Dotări: Duș, cearșafuri, pernă: lux, față de amintitele priciuri de la Podragu. Dacă stai la etajul 1, wireless-ul din recepție bate pînă în cameră, ceea ce e o realizare cu care nu se pot lăuda prea multe hoteluri.
Prețuri: Tarif unic de cazare: 40 de lei de persoană/noapte.
Ambianță: Privită din exterior, clădirea seamănă cu internatul unui liceu industrial. În interior, aspect de motel comunist, perioada tîrzie, renovat după Revoluție de un stilist nostalgic: în restaurantul de la parter, poți călători în timp, după preferință, vreo 30 de ani (mobilier generație optzecistă), 20 de ani (fețe de masă model anii ’90, vara) sau doar zece ani (calorifere din aluminiu, promoția Metro 2003). La micul dejun, înainte de plecare, bei doar o cafea la ibric (3 lei), așa că nu te interesează dacă măcar mîncarea e din 2013.
(articol publicat în Cațavencii nr. 10/88 din 13 martie 2013 și pe catavencii.ro)
Be the first to comment