Zidul de piatră s-a dărîmat: a venit Waters și l-a luat

Nu știu alții cum sînt, dar eu, cînd mă gîndesc la vremea studenției mele, la momentele în care dădeam toată bursa (cînd o aveam) pe casete cu Pink Floyd, pe care le ascultam noaptea de ‘jde ori în căștile walkman-ului pînă adormeam, parcă-mi saltă și acum inima de bucurie. Așa că, în urmă cu cîteva luni, cînd am aflat că Roger Waters vine din nou în Europa cu un turneu (The Wall Live Tour), am intrat pe siteul oficial al lui Roger și mi-am luat urgent bilet la concertul de la Arnhem (69 euro plus 7 euro taxa de plată cu cardul).

Ierburi, fete, beri scumpe

Nu știu dacă Waters a făcut un trip olandez cînd a compus albumul ăsta, dar e clar că nu vizitezi Olanda fără să te duci/reîntorci pentru măcar două zile în Amsterdam. Am ajuns într-o joi seară, după o călătorie lungă: cu un low-cost de la Cluj la Weeze (aeroport german aflat la 70 km de Arnhem), cu un microbuz-shuttle pînă la Arnhem (18 euro) și cu trenul pînă la Amsterdam (15 euro).

Popas la prima tutungerie întîlnită, unde un arab vindea de toate: printre ziare și tutun, avea și ciuperci, semințe sau bong-uri, dar și bere, cartele telefonice, harta orașului… Bani să iasă! De acolo am cumpărat probabil cea mai ieftină bere din Amsterdam (un euro – cutia de 500 ml), pe care am încercat s-o beau în piața Dam, la soare, călare pe treptele de lîngă statuie. Ghinion: un polițist grizonant m-a rugat cu o amendă de 70 de euro, așa că am aruncat-o rapid la primul coș de gunoi și ne-am despărțit prieteni.

Seară. În Red District, lîngă un Chicken & Ribbs (pauză de realimentare: meniu de aripioare picante – 7,90 euro), erau la ofertă niște pulpe picante, în vitrinele cu felinar roșu, aflate chiar în curtea bisericii: 50 euro, nenegociabil. A doua zi dimineață, erau și cu 30. Continuînd turul, am ajuns și la un coffee shop, în fața căruia gașca se poza cu zîmbete pînă la urechi: Dampkring (8-12 euro gramul, în funcție de soi). Din discuția cu un localnic, am înțeles că, de ceva vreme, în coffee shop nu se mai vinde și alcool, dar chiar și așa, profitul anual al fiecărui stabiliment trece de un milion de euro. Autoritățile, la presiunea giganților din industria farmaceutică, vor să le închidă, folosind diverse trucuri: mută școli în zonă, ca să aibă motiv să le retragă licența. Oricum, semne cu fumatul interzis există peste tot. Chiar și în camera de hotel: dacă la room service vin pompieri alertați de senzorul de fum, ai încălțat deja 800 euro pe factura camerei.

Ce spuneți? Dacă am consumat ceva? Bineînțeles: cîteva (multe) beri în barul Rock Planet – cum ieși din piața Dam spre Cartierul Roșu, imediat după colț. La 5 euro paharul de Amstel, am topit rapid tot bugetul alocat.

The Wall. 32 de ani mai tîrziu

Duminică după-amiază am făcut cale întoarsă la Arnhem, pentru întîlnirea cu Mr. Waters. Concertul s-a întîmplat în GelreDome, stadionul de 26000 de locuri, cu acoperiș și teren retractabile, care se transformă la nevoie în sală. Prima oprire, la standul cu merchandising și prețuri îngrozitoare pentru un român în criză: vreo trei modele de tricou cu turneul – 35 sau 40 euro, poster – 40 euro, breloc – 12 euro, șapcă – 35, cană – 20. Am golit toate dozele de Bavaria (3,5 euro six-pack-ul de 330 ml/buc, cumpărat dintr-un Spar din oraș) și am intrat. Înăuntru, la o bere de vreo patru ori mai scumpă: 13 euro, cinci fise la automat (paharul de 300 ml = o fisă).

Deși era luni și al treilea concert în Arnhem (primele două fuseseră vineri și sîmbătă), cu vreo zece minute înainte de ora începerii spectacolului (8 PM), sala era arhiplină. Media de vîrstă? Undeva pe la vreo 50 de ani. Am văzut cupluri trecute bine de a patra tinerețe și familii reprezentate la concert de trei generații: bunic, fost flower-power, probabil spectator la primele cîntări Pink Floyd, tată, crescut în era Rush, Dream Theater și Porcupine Tree, și puști, posibil fan Muse sau Opeth.

Concertul e exact visul lui Waters de acum 32 de ani, la fel de proaspăt și de actual ca oricînd: zid înalt de 12 m, construit între trupă și public în prima parte a concertului și dărîmat la final, porc mistreț gonflabil telecomandat, păpuși imense (profesorul, mama, soția), ploaie de confeti – semne din hîrtie creponată roșie (cruci, semilune, dolari, stele în șase colțuri, seceră și ciocan), uniforme negre, steaguri, haine de piele, proiecții pe zid cu animația lui Gerald Scarfe din filmul lui Alan Parker, celebrul marș al ciocanelor… Față de acum patru ani (turneul Dark Side of the Moon, concertul de la Budapesta), tata Waters, la 67 ani, deși la fel de subțirel, nu mai are aceeași vitalitate; parcă încercînd să atenueze această impresie, a cîntat Mother în duet cu un Roger de pe ecran, mai tînăr cu 30 de ani. Dar, după cum chiar el a recunoscut, turneul acesta e cîntecul său de lebădă. Cel mai aproape de România va ajunge pe 22 iunie, la Budapesta. Recomandare călduroasă: nu-l ratați!

După concert, în pasajul de sub autostrada care trece pe lîngă stadion, un întreprinzător vindea tricouri (10 euro) și postere (2 euro) cu turneul. Pfuu! De ce m-am grăbit să iau de la stand? Mă consolez, totuși, cu gîndul că diferența de 25 euro a ajuns la Waters: trebuie să-și mai completeze și el cumva pensia, nu?

(articol publicat în Academia Cațavencu nr. 16/1006 din 20 aprilie 2011)