Cu pasul lent și privirea atentă la detalii ale turistului cultural, ajungem astăzi la vreo 15 kilometri de Brașov, la o altă biserică fortificată transilvăneană – din 1427, în Prejmer, din 1999, în patrimoniul UNESCO.
Istoria acestui loc curge continuu de mai bine de opt sute de ani, de cînd Cavalerii Teutoni, membrii unui ordin catolic militar-religios care se ocupa în principal cu cruciadele, se stabilesc în Țara Bîrsei, primind de la Andrei al II-lea, regele Ungariei, drepturi depline asupra acestui teritoriu. Cavalerii în mantie albă cu cruce neagră aveau în fișa postului convertirea populației locale ortodoxe la catolicism și apărarea graniței estice a regatului de incursiunile cumane. Deși au stat în zonă doar 14 ani, între 1211 și 1225, timpul ăsta a fost suficient ca teutonii cruciați să construiască o mulțime de biserici și cetăți, în cel mai înalt punct al așezărilor, la Feldioara, Brașov, Rîșnov. (Bine, nu chiar ei, coloniștii germani aduși de Ordin, niște meșteri pricepuți să clădească în piatră, rămași la terminarea lucrărilor aici: după o călătorie anevoioasă de vreo șase luni, prin păduri dese, cu copaci retezați de topor, ca să se poată trece printre ei, și smîrcuri peste care trebuia construite podețe pentru carele trase de boi încărcate cu uneltele, proviziile și tot avutul, n-avea sens să se mai întoarcă de unde-au venit.) La Prejmer, doar fundația bisericii, care, ulterior, după alungarea Ordinului din zonă din motive de nesupunere în fața suzeranului, a fost ridicată – în stilul gotic burgund comandat de noii proprietari, călugării cistercieni, cam în același timp cu celălalt proiect al lor* – o clădire înaltă, cu bolți în arc frînt, ferestre polilobate în formă de cruce cu brațe egale și orgă la balcon, în care, azi, încă există cel mai vechi altar poliptic transilvănean (1450-1460), pe tema Patimile Domnului.
Vreun secol și jumătate mai tîrziu, pentru că Prejmerul era prima localitate în calea turcilor năvăliți în Transilvania prin pasul Buzău, la porunca regelui Sigismund de Luxemburg s-a început fortificarea bisericii, prin ridicarea unui zid de incintă circular, gros de pînă la cinci metri și înalt de 12-14 metri, cu patru turnuri de observație și încă unul de acces, porți solide din lemn armat metalic și poduri mobile peste șanțul cu apă împrejmuitor. Drumul de strajă, un culoar acoperit, lung de 800 de metri, situat la înălțimea de zece metri, în partea superioară a zidurilor, folosea atît la descoperirea din vreme a eventualilor inamici care se apropiau, cît și la aprovizionarea luptătorilor de la creneluri, cîntăreți la orga morții: un dispozitiv militar neobișnuit montat în gurile de foc din ziduri – practic, o scîndură groasă pivotantă în jurul unui ax din fier cu cinci țevi pe ambele părți, niște archebuze care trăgeau aproape simultan foc continuu, îngrozind atacatorii.
Pătruns în curtea interioară a cetății de refugiu, afli toate astea de pe panourile informative, uimit de detaliile unui sistem defensiv de neimaginat, privind din afară: încrengătura de scări cu trepte abrupte şi înguste, din bîrne groase, dintre micile platforme de lemn pe două, trei sau patru niveluri, fixate în fața celor 272 de cămăruțe cu numere pe uși. În caz de atac, localnicii se retrăgeau aici, fiecare familie avînd repartizată o panic room în care îşi depozita şi proviziile necesare în timpul asediului (care putea să dureze și șase luni), și muniția: pe lîngă pesmeții și slănina trebuincioase hranei familiei, lemnele de foc pentru smoala încinsă și apa clocotită pregătite oaspeților nepoftiți.
În Școala Veche, în care se preda, în vremuri de primejdie (primii dascăli au pus pana în mînă învățăceilor pe la 1460), și în muzeul etnografic desfășurat în cîteva dintre încăperile foste adăposturi de ananghie, faci cunoștință cu civilizația și cultura săsească, expuse în interioare amenajate tradițional cu obiecte casnice, cusături, ceramică, ustensile de bucătărie, mobilier pictat (dulap, pat, blidar, ladă de zestre) sau uneltele diverselor ateliere. Asta a fost soarta fericită a acestui loc: din cămara de provizii și apărare de vizitatori a trecutului, a ajuns spațiu expozițional cu bilete tăiate la intrare și magazin de suveniruri pentru turiștii prezentului.
* Cea mai veche construcție din Brașov, Biserica Sfîntul Bartolomeu.
(articol publicat în Cațavencii nr. 38/680 din 25 septembrie 2024 și pe catavencii.ro)
Be the first to comment